Lumea muzicală e în doliu. Cântăreața Mihaela Mariș a pierdut lupta cu cancerul la doar 38 de ani





Știri Arad. Cântăreața de muzică populară, arădeanca Mihaela Mariș, în vârstă de 38 de ani, a pierdut lupta cu cancerul și s-a stins din viață la vârsta de 38 de ani. Aceasta a fost diagnosticată cu cancer și era internată la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj Napoca.
Mihaela Mariş a fost angajată la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Arad.
Familia Mihaelei spune că, luni, la orele prânzului, aceasta a intrat în comă, iar la ora 16.30 a făcut stop cardio-respirator, medicii constatând decesul.
Cel mai probabil înmormântarea va avea loc în satul ei natal Avram Iancu, din comuna Vârfurile.
„Viața uneori este de neînțeles… Sincere condoleanțe familiei îndurerate!”, a transmis Claudia Deac, solistă de muzică populară.
„Mihaela, ai dat Raiul pământesc pentru cel Ceresc! Ai plecat să cânți împreună cu îngerii! Dumnezeu să primească sufletul tău frumos în Lumina cea neînserată! Dumnezeu să te odihneasca în pace!“, este unul dintre mesajele postate.
„Încă mă întreb daca o fi adevărat sau nu. O veste care a șocat. Odihneste-te în pace Mariș Mihaela, fosta mea colega de la West Tv”, a transmis Ioana Luguzan-Roxin, solistă de muzică populară.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo