Lucrările pentru lăţirea plajelor din Constanța, Mamaia și Eforie, aproape de final





Se lucrează intens la lărgirea plajelor – susține Digi 24. În Mamaia, Constanţa şi Eforie, lucrările sunt aproape gata. Peste trei milioane de metri cubi de nisip au fost aduşi din largul mării pentru ca la vară turiştii să nu mai stea înghesuiţi. Iar autorităţile lucrează deja la un nou proiect, mult mai amplu, care presupune refacerea tuturor plajelor.
În cel mult o lună, spun constructorii, extinderea plajelor din Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud şi Eforie Nord va fi gata. Acestea au fost lărgite şi fiecare va avea o lăţime de 100 de metri. Proiectul, în valoare de peste 170 de milioane de euro, a vizat mărirea suprafeţei plajelor existente cu 33 de hectare şi construcţia de noi diguri, de suprafaţă şi subacvatice, plus refacerea celor deja existente.
Gheorghe Boeru, proiectant: „Aducem, prin acest proiect, în fiecare an, peste 50.000 de turişti mai mulţi, la mare”.
Porţiunea de nisip din Eforie Nord a fost lăţită, de la trei – patru metri, la 100 de metri, în mai puţin de două luni. Este plaja care a suferit cea mai mare modificare.
Constructorii, care s-au mirat că au permisiunea să lucreze în plin sezon estival, dau asigurări că noile dimensiuni ale plajelor se vor păstra timp de cel puţin o jumătate de sescol.
Iar reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pun deja la punct ultimele detalii ale unui proiect asemănător. Vor să refacă digurile şi să lăţească toate plajele, pornind din Năvodari, până la jumătatea staţiunii Mamaia şi din Eforie Sud, până la Vama Veche.
Marieta Iorga, purtător de cuvânt ABDAL: „Un proiect pentru care s-a început deja studiul de fezabilitate iar valoarea acestuia se estimează că va fi de 500 de milioane de euro”.
Dacă Uniunea Europeană va accepta finanţarea proiectului, lucrările vor începe în 2017.
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am spus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)