luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lucrări în bazinul Crișurilor, pe o lungime 23 de km, pentru prevenirea inundațiilor

    de Special Arad | 20 decembrie 2023, 5:37 PM | Administraţie

    0

    inundații Buceava

    Comunicat. Lucrări de decolmatare și recalibrare a albiei au fost executate anul acesta, în județul Arad, pe o lungime 23 de km pe următoarele cursuri de apă Crișul Alb, Valea Șoimuș, Valea Bănești, Valea Hălmăgel, Valea Sebiș, Valea Cigher, Valea Potoc, Valea Bighiu-Sodom și Valea Nouă. Lucrările desfășurate vor contribui semnificativ la creșterea capacității de scurgere a apelor, mai ales în perioadele cu precipitații însemnate. Cu alte cuvinte, scade riscul de inundații pentru riveranii din localitățile arădene: Dieci, Almaș, Buteni, Brazii, Hălmagiu, Chisindia, Dezna, Șilindia, Pâncota și Sebiș-Prunișor. Lucrările au fost realizate de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri și au avut ca scop apărarea împotriva inundațiilor în județul Arad.

    „Îi mulțumesc, în primul rând, domnului Pásztor Sándor, director A.B.A Crișuri, care s-a implicat personal în situațiile foarte dificile din județul Arad. Din păcate, indundațiile au făcute și o victimă în 2023, a fost un an foarte dificil, cu ploi masive și subite, care au măturat totul în cale. Un om a murit încercând să își salveze câinele. La Brazii a fost o calamitate și doar intervenția rapidă a celor de la ABA Crișuri a limitat proporțiile daunelor. Într-o altă ocazie, dl. Pásztor a venit la Vărșand, unde viitura a smuls podul, și a lucrat cot la cot cu colegii săi pentru a preveni un dezastru, protejând și localitatea Vărșand, dar și localitățile din aval, din Ungaria. A fost o intervenție în condiții foarte grele, pe rupere de nori. Apreciez genul acesta de director implicat, asumat, care colaborează și cu administrațiile locale și se mobilizează personal la nevoie. Nu întâmplător domnul Pásztor este și consilier al ministrului Mediului”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

    Anul acesta, au fost decolmatate cursuri de apă, fiind îndepărtate 45.000 de metri cubi de aluviuni. Decolmatarea ajută la scurgerea apelor și prevenirea inundațiilor.

    „An de an ne confruntăm cu scurgeri de pe versanți sau revărsări. Este important ca, atât populația cât și administrațiile locale să înțeleagă importanța acțiunilor preventive. Prin urmare, și anul acesta facem un apel în ceea ce privește curățarea și întreținerea șanțurilor și a rigolelor din preajma gospodăriilor, asigurând astfel o scurgere mai bună în perioadele ploioase”, a precizat, la rândul său, Pásztor Sándor, director A.B.A Crișuri.

    În bazinul hidrografic Crișuri, din totalul de 365 de cursuri de apă codificate, în număr de 105 cursuri de apă se regăsesc pe teritoriu județului Arad. Dintre acestea, principalele cursuri de apă sunt: râul Crişul Alb cu afluenţii Cigher, Canalul Morilor, Valea Sebiș, Valea Hălmăgel, Valea Sighișoara și râul Crişul Negru cu afluenții Beliu și Teuz. Pentru a proteja riveranii arădeni de inundații, întreținem și administrăm zi de zi: 11 acumulări permanente și nepermanente; 397 km de diguri și 288 km de regularizări.

     

    Citește și: Furia apei, la Conop și Tauț. Zona, afectată de inundații, în urma codului roșu de averse torențiale (Video) · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.