miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lucian Vînătoriu – „pompierul de business” pe care îl chemi să „stingă” crizele din firmă

    de Special Arad | 5 septembrie 2014, 11:33 AM | Business

    0

    A fost licenţiat în limba engleză şi în geografie, iar înainte de criză a ajuns manager. Compania la care lucra s-a confruntat cu o situaţie dificilă şi aşa a ajuns să îşi găsească, din întâmplare, adevărata vocaţie – gestionarea situaţiilor de criză. Aşa a început cariera lui Lucian Vînătoriu – „pompierul de business” pe care îl chemi să „stingă” crizele din firmă.

    Ca mulţi dintre români, Lucian Vînătoriu a lucrat încă de la început în alt domeniu decât cel pentru care s-a pregătit la facultate. După ce a fost licenţiat în limba engleză şi în geografie, Vînătoriu a ajuns manager într-o companie din România. Criza a lovit însă puternic firma şi acest lucru i-a schimbat drumul în carieră.

    „Am fost pus manager de creştere în perioada de creşte economică. Era foarte uşor. Doar te puneai în vârful unei companii, lăsai lucrurile să crească de la sine şi luai toate meritele”, povesteşte el pentru gândul.

    Echipa sa a avut parte, la scurt timp, de o surpriză neplăcută. „Noi nu ştiam atunci, în vara lui 2008, dar compania era deja în cădere liberă, partenerii închiseseră liniile de finanţare şi am ajuns acolo puşi în faţa faptului împlinit. Firma nu îşi mai putea desfăşura activitatea şi trecea în modul de recovery”, explică Vînătoriu, adăugând că aşa s-a luat hotârârea de reconfigurare a atribuţiile angajaţilor în încercarea de a salva compania de pe buza prăpastiei.

    S-a redus personalul, s-au făcut tăieri din toate punctele de vedere, s-au renegociat contracte şi s-a căutat targetarea altor pieţe. „Asta am crezut noi că facem bine. Cert este că habar nu aveam că ce făceam se numea gestiunea situaţiilor de criză. Nu mi-a fost uşor pentru că eram angajat şi mă gândeam la ziua de mâine, dacă mai iau salariul”, adaugă el.

    Citește continuarea pe gândul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.