Lucian Stoicu, fostul primar al comunei Vinga, condamnat pe nedrept pentru corupție, găsit nevinovat definitiv





Fostul primar al comunei arădene Vinga, Lucian Stoicu, condamnat în 2017 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie, a fost declarat nevinovat printr-o sentinţă definitivă a Curţii de Apel Timişoara, care a venit la un an după ce fostul edil obţinuse o soluţie favorabilă şi despăgubiri la CEDO.
În iunie 2016, DNA Timişoara anunţa că Lucian Stoicu, primar al comunei Vinga în perioada 2004-2012, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie în legătură cu obţinerea unor bani de la APIA. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Stoicu ar fi depus, la data de 14 mai 2013, mai multe documente în fals, în scopul de a obţine „în mod injust” sume de bani în cadrul schemei unice de sprijin pe suprafaţă, pentru un teren agricol de 46,71 hectare, pe care de fapt nu l-ar fi deţinut. Astfel, fostul primar ar fi încasat „nelegal” 25.901 lei, sumă alocată din Fondul European Garantare Agricolă – FEGA, şi suma de 4.119 lei, alocată de la Bugetul Naţional, APIA constituindu-se parte civilă în cauză, cu suma totală de 30.021 lei, scrie Agerpres, potrivit Gândul.
Dosarul a fost judecat la Tribunalul Arad, care l-a achitat pe fostul edil în 2017. Totuşi, după apelul făcut de DNA, Curtea de Apel Timişoara l-a condamnat pe Lucian Stoicu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. În 2023, Stoicu a câştigat la CEDO pentru că nu ar fi avut parte de un proces corect la Timişoara, unde nu i-ar fi fost dată posibilitatea să-şi spună punctul de vedere şi să aducă probe.
Deşi anul trecut a primit de la CEDO 4.000 de euro pentru prejudicii morale şi 400 de euro pentru plata cheltuielilor de judecată, Stoicu spune că suma este mică în comparaţie cu suferinţa care i-a fost provocată.
Potrivit portalului instanţelor de judecată, în 18 aprilie 2024, Curtea de Apel Timişoara a dat soluţia definitivă după rejudecarea dosarului, impusă de decizia CEDO. Curtea de Apel a respins astfel apelurile formulate de DNA Timişoara şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie din Agricultură (APIA) împotriva sentinţei din 2017 a Tribunalului Arad, prin care Lucian Stoicu fusese achitat.
sursa: Gândul
Citește și: 10 de ani de închisoare, după ce l-a înjunghiat pe tâlharul care voia să-i fure geanta, în Gara CFR Arad
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)