luni, 24 iunie, 2024

Special Arad Logo

    LIVE FACEBOOK: Falcă nu reface gazonul de pe Motorul, dar mută UTA din Aradul Nou!

    de Lucian Dănilă | 17 noiembrie 2016, 6:17 PM | Sport

    4

    Primarul Gheorghe Falcă a intrat LIVE pe Facebook în această seară, la ora 17, și, în stilu-i caracteristic a vorbit mult. Mai bine de o oră. A vorbit despre cartiere, despre cerșetorii din oraș care sunt de fapt rezultatul bunăstării din Arad, despre adversarii politici, despre pistele de biciclete, despre ștrand, despre terasele de pe centru, despre candidatura la Capitala Verde a Europei 2019, despre Galleria Mall, despre reabilitarea fațadelor și altele.

    Ne interesa mai mult situația echipei UTA, situația terenului de pe stadionul Motorul, teren cu care Aradul s-a făcut de rușine în fața întregii țări într-un veritabil serial al rușinii, cu Voluntari, cu Călărași, Clinceni și mai ales la derby-ul cu ASU Poli.

    Înjurat la finalul partidei cu Poli, Falcă a tăcut vreme de patru zile referitor la acest subiect. Vă redăm mai jos ceea ce a spus Falcă LIVE pe Facebook cu referire la situația de pe Motorul și situația clubului UTA:

     

    „Am văzut aluzia cu stadionul Motorul. Pe calul care trage pe ăla se dă cu biciul. În urmă cu câțiva ani când alții făceau stadioane, noi am făcut cu bani de la bugetul local. Stadionul UTA Francisc Neumann va fi gata să găzduiască jocuri în 2017, iar întreaga lucrare va fi gata în 2018.

    Ne-am asumat întregul proiect UTA. Noi suntem cei care putem să spunem UTA nu moare. Terenul de pe Motorul nu a avut niciodată dragare. Vom încerca să rezolvăm această problemă. Poate vom muta UTA pe arena Gloria sau pe alt teren. Haideți să rezolvăm această situație în ritmul în care putem noi.

    Suntem singurii care sprijinim UTA și avem nevoie să ne dați timp. Nouă și echipei. Ca echipa să joace la un nivel profesionist este nevoie de un investitor. Dacă oamenii murdăresc ceea ce noi am făcut, dacă mai fac acest lucru în continuare, niciun investitor nu va veni să investească în UTA.

    În istoria Aradului, nimeni, nicio altă administrație nu a mai construit un stadion. Stadionul construit de Francisc Neumann a fost din bani privați” (Gheorghe Falcă – 17.11.2016 – LIVE pe Facebook)

     

    Primarul a mai făcut referiri și la arenele din Arad care au fost renovate în cele trei mandate ale sale. „Am construit săli de sport, vom mai construi altele la școli. Am renovat arena din Bujac, am construit terenul sintetic de pe Fulgerul, arena Gloria, sau haideți să mergem la arena din Sânnicolau Mic să vedem cum arată (n.n. arena este în acest moment inundată pe jumătate din suprafață)”.

    falca-collage

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mă abțin să nu mă cobor la ”nivelul falcă” și să mă apuc să SUDUI din toți rărunchii.

      O să încerc să-l asist pe Marele Vizionar de Brad.
      Am remarcat la dl inginer că nu știe să facă diferentă între două tipuri de intervenții obișnuite din cadrul lucrărilor de îbunătățiri funciare.

      De când te ocupi tu de Fostul Teren de Fotbal Motorul, transformat între timp sub Iluminata ta Oblăduire în Lacul Noroios Motorul, ar fi cazul să-i administrezi o DRAGARE după cum spui tu că nu a necesitat nici o dată. Poate așa o să poată circula pe mijlocul lui prietenii tăi cu iahturi, sau vor venii poloiștii să mai facă un meci din când în când.

      ”Terenul de pe Motorul nu a avut niciodată dragare.”
      DRAGÁ vb. I. tr. 1. A săpa sub apă și a îndepărta materialul săpat cu ajutorul unei drage. 2. A curăța de mine o cale navigabilă. [< fr. draguer, it. dragare].

      Meseria de inginer ”e tare grea pentru unii”.

      Terenul Motorul trebuia să aibă o DRENARE (alo, se aude fălcuță? … D R E N A R E, adică ”drenare”), cu alte cuvinte o posibilitate ingenioasă și simplă(pentru cei de meserie) de evacuare a apelor pluviale, dacă din start era făcut de oameni cu ”mintea la cap” ce știu să construiască un teren de fotbal.

      ”Vom încerca să rezolvăm această problemă” – să ÎNCERCI să rezolvi nu este de ajuns. Ai avut timp 12 ani. Dar tu ți-ai făcut un renume, știut de toți arădenii care încă nu și-au băut mințile, ca fiind un DEMOLATOR DE STADIOANE.

      Concluzia?

      EȘTI PENIBIL!!!

      ”Ne-am asumat întregul proiect UTA. Noi suntem cei care putem să spunem UTA nu moare.”

      Cine sunt ”NOI”?
      Pe UTA cea adevărată ai îngropato cu succes. Acum o să prăpădești și Surogatul?

      +14 voturi
      +1
      -1
    2. Nu tine vrajeala!!si eu la mine la casa langa gazon am facut rigole de colectare apoi la gazon rulou i am dat inclinatie…..e simplu de tot apa nu sta acolo unde exista atractie gravitationala acum sunt convins tot ce a facut fslca sunt lucrari din xate a furat bani nu l a interesat ce iese ci doar cat iese pt el si camarila lui de hoti nenorociti de aceea ….falca lasa ne!!!!

      +8 voturi
      +1
      -1
    3. Cretini de genu ,fac vreo doua cursuri de dezv personala,doua de manipulare”pozitiva???” si se cred intelptii natiuni. Aloo falca ineligenta nu creste odata cu contul din America. Apropo poate te lasa dracu Trupm asta fara bani. Daca pica tarnovanu unde naiba te refugiezi ? Ti ai luat viza de Congo,

      +2 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.