sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tenorul Alin Stoica, violonistul arădean Florin-Mihai Gherghel și soprana pop-opera Iana Novac (membră A.S.I.A.), la Lipova Symphonic City

    de Tomck@t | 12 iunie 2023, 4:33 PM | Cultură | Recomandările editorilor

    0

    Lipova Symphonic City are toate șansele să devină un eveniment regional de tradiție, atrăgând an de an un public tot mai numeros. Din păcate, în 2023, data coincide cu cel al unui alt festival de muzică clasică, SYA Experience, însă organizatorii sunt de părere că nu este o concurență, adresându-se mai degrabă celor din județ și, poate, chiar și timișorenilor.

    Evenimentul va avea loc în data de 23 iunie, de la ora 21:00, pe platoul din fața Basilicii Maria Radna. Este ediția cu numărul 5, iar organizatorii promit să aducă publicului spre audiție cele mai celebre și spectaculoase lucrări muzicale din sfera muzicii culte.

    „Conceptul artistic al evenimentului se va desfășura în acest an prin motto-ul «unitate în diversitate», prezentând o varietate largă de culturi și genuri muzicale, toate unite sub cupola unei sonorități simfonice de excepție. Programul muzical-artistic va fi unul complex, divers și dinamic, care va însufleți publicul cu sentimente și stări de nostalgie, visare și bucurie”, a declarat dirijorul Dan Crișan, director artistic al evenimentului.

    Protagoniștii ediției din acest an, care va avea loc în 23 iunie, de la ora 21:00, sunt tenorul Alin Stoica, solist la Opera Națională din București, care va interpreta cele mai celebre arii și canzonete; violonistul arădean Florin – Mihai Gherghel, care va prezenta spre audiție lucrări monumentale, cum ar fi „Balada” de Ciprian Porumbescu. Catalogată ca fiind „vocea de aur de peste Prut”, soprana pop-opera Iana Novac este solista invitată special în ediția din acest an, cunoscută publicului larg mai degrabă datorită carierei în industria muzicii pop din România, fiind componenta trupei A.S.I.A. din anul 2005 (formația a revenit în activitate chiar în acest an, cu o compilație „Best Of A.S.I.A.”).

    Orchestra GlobART va acompania soliștii, împreună cu dirijorul Dan Crișan, directorul artistic al concertului-eveniment.

    Intrarea la eveniment este liberă.

    Legătură cu Timișoara, la nivel de dorință

    „Ca și o noutate anul acesta, că tot suntem la graniță acolo, aproape de Timișoara, unele dintre invitații o să ajungă și la instituțiile timișorene de cultură, pentru că ne dorim ca publicul să vină și din partea cealaltă de Mureș, și fiind acolo cumva într-un spațiu cultural bogat al orașului Lipova, ne dorim să avem parteneri și din partea Timișului”, a spus Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

    Întrebat însă dacă evenimentul de la Lipova are vreo legătură cu programul Timișoara – Capitală Culturală Europeană, vicele de la CJ a recunoscut că nu au fost nici măcar discuții în acest sens.

    Managerul Ioana Engelhardt a precizat că s-au purtat, totuși, discuții preliminare despre implicarea Centrului Cultural Județean Arad în programul Timișoara – Capitală Culturală Europeană, eventual privind participarea elevilor de la Școala Populară de Arte la un eveniment în orașul vecin, însă nimic concret nu s-a stabilit încă.

    Concurență cu SYA (?)

    Festivalul SYA Experience (fostul Symphonic Experience) va avea loc în acest an la Expo Arad pe 23 și 24 iunie, prima zi fiind aceeași în care se organizează Lipova Symphonic City. Este o alegere ciudată mai ales pentru că evenimentul de la Lipova este finanțat și organizat de Centrul Cultural Județean Arad, instituție care este partener, în acest an, și în organizarea Festivalului SYA Experience.

    Ionel Bulbuc este de părere că cele două evenimente nu reprezintă o concurență reciprocă:

    „La prima ediție, publicul era neavizat, ca să spun așa, între ghilimele. Publicul, la prima ediție, nici măcar nu a luat loc pe scaune, a stat jumătate de concert să vadă ce se întâmplă, pentru că în zona Lipovei s-au mai întâmplat probabil doar concerte de orgă, dar muzică clasică n-a fost acolo. Noi nu mizăm în primul rând pe publicul din municipiu, de asta ziceam că o să ne ducem și spre Timiș. Vrem să fie un festival regional. (…) Noi vrem să fim parteneri cu cât mai multe evenimente. Municipiul va avea un public, județul un alt public, n-o să avem probleme de număr de participanți, cu siguranță nu”.

    La argumentul că Lipova Symphonic City este un eveniment gratuit, iar SYA cu preț de intrare, Ionel Bulbuc a răspuns: „E adevărat. Centrul Cultural este un promotor al evenimentelor pentru publicul larg. Dacă am schimba și noi politicile concertelor și spectacolelor, ca să punem o taxă de intrare, nouă ne-ar fi foarte greu, ca instituție. Legat de privați… eu chiar am zis: la un moment dat, eu aș fi de acord să și dăm aceste patente. Să vină oamenii care știu să facă spectacol, să preia un astfel de proiect și să-l ducă mai departe pe bani”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.