LIDL Podgoria, aseară: aliment foarte căutat, cu spumă și miros pestilențial! Același LIDL, azi dimineață: alimentul a fost pus înapoi pe raft… Cât de nesimțit să fii?





Am intrat în magazinul situat în Podgoria (Banu Marăcine) aproape de ora deschiderii, adică 7,45 dimineața. Demersul nostru nu era unul prin care să ne aprovizionăm casele cu cele necesare, ci pur și simplu unul prin care doream să verificăm un aspect. Seara, un cititor al Special Arad ne-a sunat pe telefonul redacției să ne roage să mergem urgent la magazinul Lidl din Podgoria pentru a vedea cu ochii noștri ce fel de lubeniță se vinde în incintă. „Nu o să vă vină să credeți” ne-a spus cititorul, adăugând că el a fost sesizat de unul dintre copiii săi, care nu înțelegea de ce iese o spumă atât de mare din fructul amintit. Ne-a spus că a atras atenția unui angajat al magazinului, iar acesta, într-o primă fază, nu a reacționat. Ulterior, la insistențele clientului care s-a și enervat răstindu-se la el, a luat baxul cu lubeniță „Burebista” (ce nume!? – probabil că de atunci sunt și fructele de la Lidl) și l-a transportat în spatele magazinului.
„Nu vă dați seama ce miros urât se simte când te apropii de ele!” – ne-a mai spus cititorul – convingându-ne că trebuie să facem ceva.
Fiind prea târziu, aproape de ora închiderii, am decis că trebuie să ajungem la magazin dimineața devreme, fiind convinși sută la sută că, în „dulcele” spirit românesc, de bătaie de joc la adresa consumatorilor, baxul cu lubeniță va fi din nou expus la vânzare, că doar astăzi „n-o să mai vină fraierul care a făcut scandal aseară”.
Vă dați seama că nu ne-am înșelat! Baxul era expus, doar că spuma nu mai era la vedere, deși pe unele fructe se vedea clar că au fost șterse. Miros se mai simțea încă și bineînțeles că am ridicat câteva dintre ele ca să facem o cercetare amănunțită. Într-adevăr, nicio urmă de spumă, însă zeci, poate sute, de musculițe s-au ridicat în momentul în care am mișcat lubenița. Săracele… trebuie să trăiască și ele cumva.
Lăsând gluma la o parte, asta mâncăm noi, asta le dăm copiilor noștri să mănânce. Când te uiți la fotografii, cu spuma aceea pe lubeniță, te înfiori și, unii dintre noi, realizează de ce există acea balonare (aproape de neînțeles până aseară) după ce vara deguști o felie din acest fruct. Ce bagă în ele? – ne-am întrebat în redacție. Nici acum nu știm, însă știm sigur că pe reprezentanții Lidl nu-i interesează din moment ce, sesizați cu privire la acest aspect, nu au făcut absolut nimic decât să încerce să ascundă toată situația. Adică, să șteargă urmele unei substanțe care cu siguranță există în fruct, probabil pentru a ajuta la creșterea acestuia, și care este introdusă în corpul nostru, chiar dacă nu cu știința, dar sigur cu complicitatea lor.
Alții spun că s-ar putea ca lubenițele să fie spălate cu detergent… însă parcă e prea de tot și asta!
Așteptăm reacția Lidl, nechinuindu-ne, la fel ca și alte dăți când am așteptat cu zilele un răspuns, să le cerem. Suntem siguri ca o să apară, mai ales pentru că știm că acest articol poate fi o sesizare pentru Protecția Consumatorului și alte organe abilitate ale statului.
Și totuși: cât puteți să fiți de nesimțiți încât să ne dați să mâncăm un produs cu privire la care sunteți sesizați că prezintă „simptome” de genul celor din fotografiile de mai jos și să nu îl scoateți de la raft dând ulterior explicații clienților? Nu era mai uman să îl retrageți cu totul și să cercetați ce se întâmplă? Nu… pentru că noi suntem doar cobaii voștri…
P.S. Să fim bine înțeleși. Ne referim doar la magazinul Lidl din Podgoria. Dacă dumneavoastră vă gândiți la toate magazinele care vând lubeniță Burebista, nu e treaba noastră…
Oricum, aceeași lubeniță se vinde în toate magazinele Lidl. Și la cel din Aradul Nou , baxul cu lubenițe era plin de musculițe.
Citește și:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)