miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Lider în bernă… UTA a urcat pe primul loc în zi de Doliu Național (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 2 noiembrie 2015, 3:49 PM | Sport

    0

    Au trecut mai bine de 48 de ore dela jocul câștigat de UTA în compania formației Chindia Târgoviște, victorie care a propulsat gruparea arădeană pe primul loc în Liga B2. Au trecut, însă, mai bine de 60 de ore de la imensa tragedie de la clubul Colectiv din București, acolo unde 30 de tineri și-au pierdut viața, iar alți 90 se zbat între viață și moarte prin spitalele din Capitală.

    Am empatizat cu acel groaznic accident. În noaptea dinaintea meciului am urmărit toate evenimentele de la Colectiv până la 5 dimineața. Nu am empatizat doar pentru că e „cool” să o faci, sau pentru că aș fi cunoscut pe cineva de acolo. Da, o cunosc pe mătușa lui Andrei Găluț, dar dincolo de asta mă puneam în pielea celor de acolo. Am fost și eu timp de 5 ani pompier într-un loc în care zeci de mii de tineri petreceau anual. Gândul m-a dus – inevitabil – la acea perioadă… Știu ce înseamnă focul, dar nu voiam să știu cum arată Iadul, așa cum a fost prezentat în Colectiv…

    Oricum, în tribune se vorbea doar despre acel accident… Mai mult, de dimineață s-au decretat trei zile de Doliu Național. Meciul însă, s-a jucat. Viața merge înainte…

    În fine… A venit rândul să scriu și de UTA. A fost genul de meci în care parcă s-au aliniat planetele pentru Bătrâna Doamnă. Deși nu a jucat strălucit, a câștigat în fața unei echipe care – cel puțin în prima repriză – a fost net superioară. Curtuiuș a marcat la prima atingere de balon în minutul 2, după o acțiune a lui Strătilă. Cerchez a egalat un sfert de oră mai târziu, după care ocaziile la poarta lui Miron au fost imense. Cei de la Chindia au ratat din careul mic, apoi Manea a scos o minge aproape de linia porții. Să mai spunem că și arbitrul a închis ochii la o infracțiune a lui Burlă în careul arădean… „E victoria. Se joacă doar la poarta noastră”, spunea un fost fotbalist al echipei UTA din anii 90 în timpul primei părți…

    Roli a mutat imediat după pauză. Rus în locul lui Szekely, Dobrean în locul lui Jorza. Jocul s-a mai echilibrat, dar mingea era tot în jumătatea noastră. Cei de la Chindia au forțat,dar s-a opus Copil la un gol iminent. „Mitruț” s-a aruncat în fața mingii și a evitat golul la șutul lui Cruceru. A marcat Rus, în minutul 56, după ce a scăpat singur pe un culoar spre poarta lui Mieilă după o deviere a lui Curtuiuș. Era 2-1 și UTA era lider pentru că Pâncota ținea în șah pe Vâlcea, iar Baia Mare a jucat abia ieri, și a pierdut.

    Pe contraatac, UTA și-a mai creat o ocazie prin Curtuiuș. Jocul s-a întețit. S-a jucat foarte mult fizic, iar Botiș a dovedit că e un căpitan adevărat. A respins tot, a câștigat fiecare duel fiind un exemplu pentru toți colegii lui.

    Centralul Barbu a fluierat finalul, iar pe stadion se auzea un singur refren: „Cine e pe primul loc / UTA e!”

    Este un lider în bernă, dar numai prin natura contextului. UTA își merită poziția. UTA a muncit enorm ca să ajungă aici. Nu e un lider care își domină fiecare adversar, care joacă ca pe calculator, dar este un lider care luptă pentru fiecare punct, pentru fiecare gol, pentru fiecare minge. Este un lider care acum doi ani evolua în Liga a 4-a, un lider în care acum doi ani credeau foarte puțini din cei care acum tremură la fiecare meci. Este un lider care și-a câștigat meci de meci fiecare suporter, fiecare punct, fiecare promovare…

    Este noua UTA, este continuatoarea fotbalului de performanță la Arad, este echipa care îi face să spere pe iubitorii de fotbal din Arad.

    Mai jos puteți vedea fotografia de la care a pornit totul. Este făcută la primul joc oficial al echipei UTA Bătrâna Doamnă, în urmă cu doi ani și două luni, pe arena din Sânnicolaul Mic: Banatul – UTA BD 0-4…

    uta bd banatul

    UTA – Chindia 2-1 (1-1)

    Arena „Motorul” – Spectatori 1000

    Curtuiuş (2), C. Rus (56) / Cherchez (17)

    UTA: Miron – Polgar, Manea, Botiș, Burlă – Strătilă (Gligor), Jorza (Dobrean), Chindriș, Copil – Szekely (C. Rus), Curtuiuș.

    Chindia: Mieilă – Pătru, Ispas, Matei, Martac – Anton, D. Popa, Voinea (L. Mihai), Stoica (Nisipeanu) – Cruceru (Neninţă), Cherchez.

    Arbitri: Marian Barbu (Făgăraş) – Ioan Ciocănea (Sibiu) – Marius Badea (Rm. Vâlcea)

    Obs. FRF: Cr. Sava (Bacău) şi D. Paraschiv (Turnu Severin).

    uta clasament

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.