joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Liceul Special „Sfânta Maria”, pregătit pentru noul an școlar. Ce investiții s-au făcut

    de Special Arad | 25 august 2022, 3:49 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Liceul Special „Sfânta Maria” începe noul an școlar în haine noi. Printr-un proiect finanțat de Consiliul Județean Arad, s-a realizat încadrarea clădirii într-o clasă energetică superioară. Proiectul a prevăzut reabilitarea fațadei din curtea interioară, 1.800 mp de suprafață de zidărie, 442 mp suprafață ferestre și 36 mp de suprafață uși exterioare. Fațada principală este deja reabilitată de acum aproximativ 6 ani.

    Conducerea Consiliului Județean Arad, reprezentată de președintele Iustin Cionca și vicepreședintele Ionel Bulbuc, împreună cu deputatul Sergiu Bîlcea, au vizitat astăzi unitatea de învățământ pentru a vedea dacă lucrările se încadrează în calendarul asumat de constructor.

    0e0d6b0f 2e34 4739 8971 117f33af06e5

    Am constatat, cu mulțumire, că odată cu începerea noului an școlar, elevii și cadrele didactice vor beneficia de condiții noi, moderne. Datorită investiției Consiliului Județean Arad, anveloparea clădirii va contribui la eficientizarea confortului termic, într-o perioadă în care discutăm despre creșterea costurilor în energie și necesitatea de a realiza economii”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

    Liceul Special „Sfânta Maria” are o importanță deosebită pentru întregul județ, cu un număr de 264 elevi care frecventează cursurile. Maria Porușnicu, directorul liceului, a subliniat: „Avem o colaborare foarte bună cu Consiliul Județean, un sprijin consistent, prin care reușim să îmbunătățim condițiile de învățământ și cazare ale elevilor. Acest proiect, de modernizare a fațadei interioare și, mai ales, de schimbare a geamurilor, ne asigură un confort sporit și posibilitatea de a avea costuri mai mici cu încălzirea”.

    Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, a adăugat: „Cele mai importante investiții le reprezintă cele făcute pentru viitor. Prin această investiție a Consiliului Județean Arad, în valoare de 1, 4 milioane de lei, Liceul Special «Sfânta Maria» are astăzi o altă față. Pe elevii liceului îi așteaptă o surpriză plăcută încă din prima zi a noului an școlar, prin asigurarea unui confort termic și condiții moderne de desfășurare a orelor. La liceul «Sfânta Maria» vom continua să alocăm fonduri și pentru alte investiții. Anul viitor vom amenaja un teren de sport și locuri de joacă”.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.