Leo de la Strehaia, reținut la Arad





Leo de la Strehaia, cel supranumit „Prințul țiganilor”, a fost reținut în această dimineață de către polițiștii arădeni. Primele informații arată că acesta a încercat să vândă o statuetă despre care spunea că este din aur, solicitând în schimbul ei, de la un cetățean american, suma de 40.000 de lei.
Se pare că obiectul nu era din aur, motiv pentru care cetățeanul american a depus o plângere la Poliție. În consecință, polițiștii au mers acasă la Leo de la Strehaia, dar acesta nu a fost de găsit. A fost prins, însă, luni dimineața, de polițiștii din Arad și este transportat la Mehedinți pentru a fi audiat. Leo de la Strehaia este cercetat pentru faptul că ar fi plasator de obiecte provenite de la o bandă de hoți.
„In aceasta dimineata, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Arad au pus in executare un mandat de aducere emis de poliția orașului Strehaia, pe numele unui barbat de 41 de ani, cercetat intr -un dosar de cercetare penală întocmit sub aspectul savarsirii infracțiunii de inselaciune. Acesta va fi predat polițiștilor din Mehedinți, în vederea continuării cercetărilor”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, inspector de poliție Lorena Radu.
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)