joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Legea junglei pe o stradă din Arad. După ce ar fi distrus mai multe mașini, o arădeancă a montat un stâlp în fața casei ca să nu mai parcheze nimeni acolo

    de Andreea Daniela B. | 17 septembrie 2022, 9:36 AM | Știri Arad | Telefonul cititorului | Topic special

    2

    Veșnica problemă legată de parcările din municipiul Arad rămâne în continuare motiv de dispute aprinse între arădeni. De această dată este vorba despre Strada Gheorghe Lazăr, cea care se află în apropiere de Colegiul Național ”Preparandia – Dimitrie Țichindeal”.

    O arădeancă ne-a sunat pe numărul de telefon al redacției și ne-a relatat faptul că de cel puțin 2-3 ani are probleme legate de unul dintre locurile de parcare de acolo. Desigur, „loc de parcare” este mult spus, căci nu e semnalizat, dar ajungem și acolo.

    Revenind. Zona este una aglomerată, se cunoaște, majoritatea optând să parcheze pe strada Gheorghe Lazăr și pe strada W.A. Mozart care sunt fără plată, fiind un „plus” pentru cei care lucrează în incinta Colegiului, dar și pentru ceilalți care își desfășoară activitatea în zonă.

    Strada este marcată cu câteva locuri de parcare, însă mașinile sunt parcate și în locurile în care nu există marcaje, semn că, cel puțin teoretic, este voie. Un alt „semn” că parcarea este acceptată ar fi lipsa indicatorului care interzice asta, dar și faptul că polițiștii locali nu dau amenzi în zonă, probabil tocmai pentru că este acceptată parcarea chiar și de autorități, mai ales dacă nu vorbim despre blocarea căilor de acces.

    Point Blur Sep162022 123817

    Astfel, de ani de zile arădenii parchează când pe o parte, când pe alta, în așa fel încât cel puțin o bandă de mers să fie liberă pentru circulația autoturismelor. Din păcate, de la o vreme încoace, cei mai nefericiți dintre șoferi au avut parte și de câteva surprize neplăcute. Parbrize sparte, cauciucuri tăiate, excremente puse la ștergătoare și multe altele. Toate aceste „cadouri” se legau de un singur loc de parcare care, acum, este ocupat de un stâlp și niște bandă care indică parcarea interzisă.

    1663321013543

    Toți care parcăm aproape de casa ei ne trezim cu parbrizul spart, ușile îndoite, pus rahat de câine în parbriz. Mai nou a pus un stâlp legat cu limitatoare ca să nu mai parcheze nimeni lângă casa ei. Sunt mai multe persoane care au pățit așa ceva, a deteriorat o grămadă de mașini. E o spaimă să parchezi lângă casa ei„, ne spune A.S..

    Conform reprezentanților Poliției Locale, nu e voie sa parchezi acolo, decât în locurile marcate. Și totuși, dacă nu e voie, de ce nu se dau amenzi? Sau, și mai simplu, de ce nu se pune un indicator? Din păcate, aceste lucruri nu au o explicație clară, nici măcar una neclară.

    Din nefericire, cei păgubiți nu au depus plângeri la Poliție pentru că, după cum spune A.S., acolo locuiește o persoană care ar avea rude „cu grade”, așa că ei consideră că orice ar face nu s-ar rezolva nimic. Desigur, acesta este un motiv clasic românesc, căci am fost învățați ca problemele să rămână nerezolvate dacă la mijloc este implicată o persoană „importantă”.

    Cu siguranță fiecare înțelege deranjul cauzat de celălalt. Unii arădeni sunt deranjați că n-au mai multe parcări, alții că parcările sunt în fața caselor lor, iar alții pentru că orașul este „burdușit” de mașini, însă asta nu dă dreptul nimănui de a distruge bunul altuia. Omenesc ar fi ca arădenii care parchează ilegal, dacă este pe bună dreptate ilegal, să plătească amenzi, fără ca cei deranjați de parcarea unora să se apuce să distrugă mașinile care le ies în cale.

    Dar, din nou, vom spune doar atât: Aradul frumos… și oamenii și mai frumoși. 

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Alooooo, Poliția Locală, mai reciclați-vă măcar cu noțiunile ELEMENTARE de Drepturi Juridice !
      Nu știați că „TOT CEEA CE NU ESTE INTERZIS în mod legal, ESTE PERMIS !!!” (acum nu vorbim de moralitatea unor fapte care, chiar dacă nu sunt înterzise legal, bunul-simț si moralitatea ar trebui să te oprească să le faci – nu e cazul de față, cu cel care parcheaza si pe partea cu casele și NU DERANJEAZĂ CU NIMIC pe cei din jur!).🤔

      Am deschis acest subiect, pt că am mai văzut cazuri cu Poliția Locală, „ieșită LA VÅNĂTOARE”, amendând șoferi (sau, în cel mai fericit caz, somându-i să plece), în zone în care ABSOLUT NICI UN SEMN sau REGULĂ DE CIRCULAȚIE , NU-ȚI INTERZICE EXPRES să parchezi .
      Ba, multe din acele locuri, NICI NU ESTE ÎNCURCATĂ CU NIMIC CIRCULAȚIA și nici nu afectează pe nimeni (poate, doar, psihozele, răutatea sau îmbecilitatea din capul unora – ca în cazul de față, al proprietarilor acelui imobil) !😲
      Culmea, în zonele cu țigani, cocalari, interlopi, care chiar parchează UNDE VOR și „CUM MUȘCHII LOR VOR ” , nu vezi picior de Poliție Locală dând amenzi…

      Și-acum să revenim la cazul de față și la imbecilii care CRED că, odată cu imobilul, ȘI-AU CUMPĂRAT ȘI STRADA : surpriză, imediat ce ați ieșit pe poartă, ați intrat PE DOMENIUL PUBLIC, unde NU FACI (sau, cel puțin, nu ar trebui să ti se permită), „ce vor mușchii tăi” !!!

      Nu contest faptul că e onorabil din partea proprietarilor, că INGRIJESC SPAȚIUL VERDE (mă rog, aproximativ „îngrijesc”) din fața locuinței (ceea ce MAJORITATEA NU FAC ☹), dar să agresezi (chiar și autoturismul) unui cetățean de bună-credință, CARE CHIAR NU A DISTRUS NIMIC și nu ți-a făcut nici un rău (mă refer aici și la zona verde, trotuar, etc.), mi se pare o dovadă de imbecilitate crasă și … PENALĂ !
      Pt că, da, respectivii proprietari pot fi amendați (în mod LEGAL , de data asta), pt distrugere, pt construcții PE DOMENIUL PUBLIC fără autorizație (gardul și filigoria/portalul construite pe spațiul verde și peste trotuar), pt . neîngrijirea Spațiului Verde (pt că aici s-a ajuns în extrema cealaltă: în loc de pământ bătătorit, cum este la alții, aici este deja, o adevărată JUNGLĂ !!!), etc.
      În plus, această „junglă” poate afecta chiar si un simplu pieton care trece prin zonă, agățåndu-se de crengile și țepii plantelor sau permițând unor infractori să te atace, având ca parava vegetația EXAGERAT de abundentă !

      Așa că, eu propun, ca fiecare dintre părți (Poliția Locală și proprietarii imobilului), să mai „rumege” puțin și să-și revizuiască comportamentul, pt că ei înșiși SUNT MAI ÎN CULPĂ decât șoferii, către care arată cu degetul (din care, și unii dintre ei, ar trebui să aibă MAI MULT RESPECT PT. MUNCA ALTORA!). 🤔

      +12 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Dd

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.