Lansare de carte: Treptele devenirii umane prin volumul semnat de Părintele Francisc Doboș și Părintele Constantin Necula: „Împăcarea cu tine însuți”
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează în data de 3 iunie 2022, începând cu orele 12:00, Grădina de Lectură, un eveniment cultural de excepție, prin lansarea cărții „Împăcarea cu tine însuți”, un dialog interconfesional al Părintelui Constantin Necula și Părintelui Francisc Doboș, conversații consemnate de Alexandru Panait.
Apărută la Editura Bookzone, București, 2022, cartea cuprinde drumul fiecăruia dintre noi spre împăcarea cu sine, o carte care te ajută să te împaci cu trecutul și să te pregătești pentru viitor. Părintele Necula și Părintele Doboș răspund întrebărilor care ne frământă pe toți, invitându-ne să ne iertăm mai ușor, să ne iubim mai mult și să ne stabilim repere solide pentru a putea rezista furtunilor din jurul nostru.
Într-o epocă a dezbinării, autorii ne invită să privim dincolo de diferențele care ne despart și să redescoperim cât de multă nevoie avem unii de alții pentru a reuși să ne vindecăm rănile și să ne împăcăm cu noi înșine. Cei doi oferă răspunsuri la întrebările care ne macină pe fiecare dintre noi, despre împăcarea cu trecutul, dar și despre viitorul copiilor noștri, despre viața veșnică, dar și despre clipa noastră de aici și de acum. Cu fiecare întrebare, suntem invitați să mai facem un pas pe drumul spre împăcarea cu sine, un drum dificil pe care nu trebuie să îl parcurgem singuri, ci însoțiți de semenii noștri și de Dumnezeu.
Părintele Necula este preot ortodox, doctor în teologie, conferențiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu și autorul a numeroase volume de predici, de studii și articole. A publicat studii în română, franceză, italiană și germană și a participat la peste 400 de conferințe în țară și în străinătate. Părintele Necula are o activitate impresionantă și este îndrăgit de public pentru modul nonconformist și accesibil în care reușește să transmită mai departe bogăția de cunoaștere și înțelepciune acumulată în decursul anilor.
Părintele Doboș, care va fi prezent la lansarea volumului „Împăcarea cu tine însuți”, este preot romano-catolic, absolvent al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași și al Universității Pontificale Urbaniana Santa-Croce din Roma. Paroh al Bisericii Sacré-Coeur din București, dar și responsabil al oficiului de Evanghelizare și Promovare Umană, Părintele Francisc Doboș este o voce caldă și înțelegătoare care ajunge cu ușurință în inima oamenilor, purtând un mesaj al speranței și compasiunii. Predicile sale pline de înțelepciune și umor sunt întotdeauna adevărate lecții de echilibru, propovăduind o credință activă și o raportare rațională la realitățile contemporane.
Evenimentul cultural face parte din „Sărbătoarea Prieteniei” – manifestare derulată în zilele de 3-5 iunie 2022 și marchează debutul proiectului spiritual-cultural „Prietenii de Vocabular – Educație prin Relație”, derulat pe tot parcursul anului și inițiat de Parohia Ortodoxă Zimand Cuz, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Asociația „D.RE.P.T” – Dezvoltarea Resurselor pentru Toți.
Misiunea proiectului este a promova o comunicare armonioasă interculturală și interconfesională, prin organizarea unor evenimente culturale și spirituale care să prilejuiască întâlniri sincere și cordiale între diverse personalități publice și societatea civilă, renunțându-se la bariere, presupoziții și prejudecăți de orice fel.
Vă invităm să descoperiți tainele unei cărți ce abordează subiecte privind împăcarea cu trecutul, regăsirea de sine, fericirea, iertarea, precum și iubirea și ura, în prezentarea realizată de preot Gabriel Ioan Vladu, alături de dr. Doru Sinaci.
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)