Șoferul bulgar căruia i s-a făcut rău la volanul unui camion, pe A1, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus





Un șofer de camion din Bulgaria a fost la un pas să își piardă viața, în timp ce conducea pe Autostrada A1, dinspre Arad spre Timișoara. Acestuia i s-a făcut rău dintr-o dată și, cu ultimele puteri a încercat să iasă de pe autostradă într-un spațiu de serviciu de pe margine, realizând că altfel poate provoca un dezastru, cu posibiltiatea de a implica și alte autoturisme care se aflau în trafic.
Totul s-a întâmplat seara trecută, în jurul orei 19:45, pe A1, la kilometru 530, pe direcția Arad – Timișoara. Încercând să părăsească autostrada și să iasă într-un refugiu de pe margine, acesta a reușit să facă doar câțiva metri și a pierdut controlul volanului, camionul ajungând parțial într-un șanț de pe marginea drumului ce duce spre spațiul de serviciu. Șoferul, un cetățean bulgar în vârstă de 63 de ani, a rămas aproape inconștient în cabina camionului.
Alertați fiind, la fața locului a ajuns de urgență un echipaj medical, la prima vedere medicii crezând că șoferul a suferit un infarct. Totuși, se pare că problemele bulgarului de 63 de ani sunt de fapt la nivel respiratoriu.
Acesta este internat în acest moment pe o secție de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, iar din informațiile noastre acesta a suferit contuzii minore în momentul în care camionul a ieșit de pe carosabil, dar că în același timp bărbatul are grave probleme respiratorii. Surse neoficiale susțin că afecțiunile respiratorii se manifestă extrem de grav și că acesta este suspect de coronavirus, cu șanse foarte mari să fie depistat pozitiv. Aceleași surse susțin că șoferul bulgar a fost deja testat pentru coronavirus imediat ce a fost preluat de medici și că este așteptat din moment în moment rezultatul.
Totodată, înțelegem, tot pe surse, că medicilor le este foarte greu să colaboreze cu șoferul bulgar, acesta necunoscând vreo altă limbă decât cea maternă, dar și că se caută soluții pentru a rezolva această problemă de comunicare între medici și pacientul în cauză.
UPDATE
Așa cum era de așteptat, potrivit informațiilor pe care Special Arad le-a primit pe surse încă din această dimineață, informații conform cărora șoferul bulgar avea probleme grave de respirație, adică unul dintre semnele de coronavirus, în urmă cu doar câteva minute am primit și confirmarea. Astfel, aflăm din mai multe surse, că rezultatul testului pentru coronavirus pe care medicii i l-au făcut bărbatului de 63 de ani este pozitiv.
Comentariile portalului
Doresc că această companie sa fie preluată de statul român sau de un om de afaceri care sa ducă mai departe această fabrică. Altfel...Arad îl va deveni un (...)
La fel se prezinta situatia si cu tomberoanele de gunoi aflate in zona Rasaritul-Profi Praporgescu; s-a facut o platforma pentru instalarea unor mijloace de colectare,insa tomberoanele stau mai mult (...)
Te-ai găsit tu să vorbești de suveranisti, AIA LUPTA CA ASTFEL DE LUCRURI SĂ NU SE ÎNTÂMPLE, să nu avem investitori străini care isi iau jucă (...)