La un pas de tragedie după ce un TIR a fost scăpat de sub control la Takata (foto)
Știri Arad. O întâmplare petrecută miercuri seara în curtea multinaționalei Takata din Arad putea deveni una tragică, după ce un camion a fost scăpat de sub control, izbindu-se violent de un gard.
Astfel, sursele noastre spun că un camion care transporta materiale de la magazia celor de la Manitoba la magazia internă a celor de la Takata – partea de centuri – a demarat în trombă, după ce șoferul a lăsat remorca la rampa de descărcare, oprindu-se chiar în gardul de lângă porțile rotative prin care, peste doar câteva zeci de minute, aveau să treacă aproape 2.000 de angajați, unii ieșind din schimbul 2, alții intrând în schimbul 3.
Momentan nu știm care sunt cauzele care au dus la acest accident, dar vom reveni pe măsură ce vom afla noi informații.

























Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)