La moartea mamei colegului nostru Lajos Notaros

Sincere condoleanțe!




Mama prietenului meu, Lajos Notaros, a încetat azi din viaţă. De fapt, scriu în numele redacţiei. De fapt, cred că scriu în numele multor prieteni pe care îi are Lajos şi care, asemeni mie, se gândesc cum şi ce ar trebui să îi spună, ca să poată simţi că îi suntem alături. Noi, ziariştii, ne simţim stăpâni pe cuvinte, dar când trebuie să transmiţi un sentiment de compasiune le uiţi pe toate.
În zecile astea de ani, care au turnat prietenia noastră într-o mixtură pe care eu o simt mai bătrână decât timpul, cred că am înţeles dintr-o mărturisire de ce moartea unui părinte poate rupe cel puţin una dintre legăturile cu lumea. Din cauza reperelor care pier odată cu părintele.
Dragă Lajos, nu ştiu ce să transmit în numele colegilor şi în numele meu. Mă uit la ecranul gol şi îmi vine în minte doar o zicere despre faptul că atunci când nu mai ai părinţi nu mai eşti copil. Oricât de târziu, ori de devreme s-ar întâmpla asta.
Gândurile noastre îţi sprijină durerea.
Ovidiu Balint, în numele redacției Special Arad
Priveghiul va avea loc sâmbătă, la ora 18:00, la Casa Funerară „Kuki” din cartierul arădean Grădiște. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, începând cu ora 12:00, în aceeași locație.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este