vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    La ei se poate… pentru că vorbim de Timișoara! Amenzi de mii de lei pentru proprietarii care nu-și întrețin clădirile istorice

    de Special Arad | 11 iulie 2016, 4:06 PM | Regional

    0

    În Arad, sunt sute de sesizări penale adresate proprietarilor care nu au grijă de clădirile istorice, întocmite de-a lungul anilor de către Primărie și Poliția Locală. Doar că aceste sesizări sunt niște „glume” oficiale, pentru că amenzile sunt modice (la ordinul sutelor de lei), iar legea, cică, nu le dă putere autorităților să oblige pe nimeni să-și renoveze imobilul. Singurul lucru pe care acestea susțin că pot să-l facă e să trimită sesizări peste sesizări celor care nu respectă, în momentul renovării, regulile din PUZ. În ceea ce privește silirea locatarilor să treacă la treabă, Poliția Locală susține că în momentul de față nu are nicio împuternicire din partea Consiliului Local, neexistând nicio hotărâre în acest sens. Primăria vrea să-i determine pe proprietari să-și pună la punct clădirile deteriorate cu un impozit de 500%, dar asta începând numai de anul viitor.

    La vecinii noștrii din Timișoara însă, situația stă astfel… 

    Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au trecut la reverificarea imobilelor istorice de pe raza municipiului Timișoara, scrie Ziua de Vest.

    Proprietarii au obligația să-și întrețină clădirile deținute, după ce în prima parte a anului le-au fost aplicate notificări pentru demararea procedurilor de obținere în regim de urgenţă a certificatelor de urbanism și a autorizaţiilor de construire pentru remedierea stării de degradare. Termenul pentru demararea procedurilor de obținere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire era începutul lunii iulie. Astfel, s-a trecut la aplicarea de sancțiuni, fiind încheiate două procese verbale de constatare a contravenției, conform Legii 422/2001, pentru Asociația de Proprietari din Piața Victoriei nr. 5 și Asociația de Proprietari de pe str. Emanoil Gojdu nr. 2, care nu au făcut niciun demers pentru remedierea situației în termenul stabilit.

    La ambele imobile fațada prezintă desprinderi de tencuială care, pe lângă aspectul inestetic, poate constitui un real pericol pentru trecători, existând riscul producerii de accidente.

    Cuantumul sancțiunilor este stabilit de arhitectul șef, fiind cuprins între 4000 și 8000 lei.

    Serviciul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal va continua acțiunile de reverificare a imobilelor notificate, urmând să fie luate măsurile legale în cazul celor care nu au efectuat niciun demers de intrare în legalitate, informează ziuadevest.ro.

    Poliția Locală Timișoara face apel către proprietarii de imobile istorice să-și obțină în regim de urgenţă certificatele de urbanism și apoi autorizațiile de construire, în caz contrar riscând sancțiuni contravenționale.

    Anul trecut au fost aplicate în cazul clădirilor istorice neîntreținute sancțiuni în valoare de 192.000 lei.

    Citește și Atenție! Cade Aradul!

    Citește și Clădirile „lila-n coțche, verde-n dungi” – Aradul ilegal de pestriț al jumătăților de măsură

    Citește și 1 milion de semnale de alarmă de-am trage… și tot degeaba! Clădirile „renovate” rezistă cât șamponul pe porci

    Sursa foto: bucurestifm.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.