La Arad, 13.000 de lei te costă o operație „la stat”… și nu interesează pe nimeni „contribuția” ta la CAS! La Timișoara e gratis…

    de Lucian Valeriu | 10 decembrie 2014, 8:14 AM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    19

    Arad. Probabil cea mai coruptă instituție publică din Arad, Spitalul Clinic Județean este, în fapt, o clinică la modul public privată, în care se sug bani în regim spitalicesc de urgență. Semănând a familie mafiotă și a grup organizat, aici pare a se fura și astfel se umilește contribuablilul… ca și cum tocmai a fost condamnat să își ispășească boala într-un lagăr de concentrare – și chiar nu e exagerată comparația (de explicații e plin Special Arad… și National Geografic). Am putea spune foarte ușor că se fură piramidal la Spitalul Județean, după cum urmează: de la cap se fură din bani europeni și direct de la Guvern se fură; de la administrația sultanatului se fură din proiecte și de la personalul angajat; personalul angajat fură  de la pacient… de unde dracu să mai fure și el dacă nu de la pacient?… că doar de aia s-a făcut doctor sau asistentă la privată și a dat o grămadă de bani să ajungă aici, plus ce probleme are acasă și e plin de datorii „ca veceul de hârtii”… cum ziceam când eram mici… De aia și dă-l dracului de Jurământ al lui Hipocrate… că nici nu știu dacă, pe bune, l-o fi rostit vreun absolvent în ultimele decenii… s-au dacă l-o fi rostit, o fi făcut-o beat… euforic sau singur-cuc… să nu-l audă nimeni… și nici atunci pe tot…  și l-o și uitat.
    Ce mai?… un fel de pușcărie mexicană e Spitalul „Județean” Arad.
    Pentru că „vrem mai mult!” – așa i-a educat Sultanul.

    13.000 de lei: atâta i-au cerut „slujitorii în halate albe ai sănătății colective” aparținătorilor unui pensionar care a venit și el, săracul, cu un infarct miocardic, după o viață de cotizat la CAS… de-și făcea omul clinică particulară de banii ăia economisiți. „O sută două zeci și cinci de milioane de lei de lei vechi vă costă la domnul doctor cardiolog operația… la privat să știți că e mai scump… iar doctorul ăsta e bun, că vine de la Timișoara!” – le-a șoptit, pe hol, „șefa asistentă” aparținătorilor pacientului român… care nu se mai vedea scăpat de acolo… îngrozit de cloaca în care a intrat… Pe fața asistentei se citea, clar și fără loc de interpretări, că „13.000 rotund… că și noi, cu fetele, am bea o cafea, dacă tot vi-l îngrijim!”
    S-au îngrozit oamenii: „de unde să scoți așa, brusc, 13.000 de lei… tu, care abia poți împărți 1500 pe lună?… Hai, că iau împrumut… facem o colectă… dar cum să coste LA STAT o operație atâta?! Cu om asigurat!” – au meditat ai noștri. „Nu vă supărați… ne mai consultăm… mai vedem… vă căutăm după ce dăm niște telefoane” – au pasat-o, urmare a meditației, pe „doamna”… Inutil să vă explic ce față a băgat asistenta…
    Întâmplarea (fericită – dar finalurile fericite sunt rare în asemenea cazuri) face că au sunat unde trebuie, iar cine trebuie i-a sfătuit să meargă la Timișoara… adică la omologii… frații… se vede treaba, mai dotați cel puțin sufletește și, desigur, financiar. La Institutul Inimii de la Pădurea Verde s-a rezolvat gratuit. „Într-adevăr, a trebuit să așteptăm o săptămână cu tata… ca să ne vină rândul… că vin din toată țara la Timișoara… probabil singurul loc din vestul țării în care nu trebuie să plătești dacă ești asigurat. Nu ne-a costat nimic… nici măcar nu s-a pus problema de bani… iar tata e bine” – ne-au povestit niște surse chiar mai credibile și mai bine intenționate decât noi înșine… iar cum în materie de colecționat probe de corupție la Sultanatul Județean suntem deja bibliotecă, am zis că să nu lăsăm nici această nuvelă nepublicată… că e de primul raft.

    Notă: Prețurile pentru operații diferă funcție de dificultate. Dar există preț și e imens!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. 13.000 de lei la Cardio Life din cadrul Spitalului Judetean? la ei toate serviciile se platesc, atat la Arad cat si la Timisoara. Lucian, te rog sa specifici dc la Cardio, ca la ei isi desfasoara activitatea medicii din Timisoara. De fapt, a mai ramas doar unul.
      Angiografia costa in jur de 1700 lei, apoi pacientului i se spune celelalte costuri pentru stenturi, ce ajung si la cateva mii de euro.

      +14 voturi
      +1
      -1
    2. Si la Timisoara nu e gratuit, nici la Cardio Life, nici la Padurea Verde. La Padurea Verde e chiar mai scump, acolo pacientul e nevoit sa scoata bani din buzunar pentru orice, chiar si pentru pansament, desi ar trebui sa fie operat si investigat gratuit.
      De aia, te rog sa specifici daca pacientului de la Arad, cel cu 13.000 lei, i s-au cerut bani la Sectia Cardio Life, ca daca e asa atunci e alta poveste…

      +4 voturi
      +1
      -1
    3. Articol de 2 lei, manipulativ si rau intentionat. In primul rand interventia de care se vorbeste se numeste stentare, care in Arad se face doar la SCJUA, in cadrul laboratorului de cateterism CardioLife care este PRIVAT, deci si prin urmare isi stabilesc singuri preturile si nu au niciun fel de contract cu CAS. La tm, e gratis doar la IBCV Padurea Verde, fiind spital de stat, la Arad ministerul sanatatii nu a considerat importanta o unitate de cardio interventionala, asa ca ne descurcam cum putem. Nu te obliga nimeni sa platesti la CardioLife, dar faptul ca exista este bine, sunt oamenii care isi permit si pentru care faptul ca pot fi stentati in 30 de minute este preferabil decat asteptarea de 2-3 zile de la tm.

      +4 voturi
      +1
      -1
    4. Probabil la Cardio Life, ca aradul nu face coronarografii din cate stiu eu, si nici timisoara nu le face GRATIS, decat daca e Infarct miocardic ACUT (deci urgenta), exista niste protocoale si acolo, si au bani alocati de la CAS pt cateva stenturi pe luna, care se termina rapid. Va rugam sa vorbiti cu Profesorul Pescariu care este manager la IBCV Timisoara, si o sa va explice dansul cum functioneaza sistemul asta, exista si articole online in care dansul explica cum se procedeaza cu aceste cazuri si cat aloca statul pt aceste proceduri. Macar de dragul informarii corecte a populatiei. Pt ca lumea intelege gresit, iar dumneavoastra probabil va referiti la Cardiolife, care este o entitate PRIVATA!

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Da, e entitate privata, in spital public, fara a face parte din structura acestuia, motiv pentru care urgentele (acute) ar trebui transmise DOAR DIRECT la Timisoara !!! Dar, atunci, cum ar mai castiga Cardiolife-ul ? Adica, cum ar mai “gasi” si unde ATAT DE LA INDEMANA, oameni necajiti, amarati si atat de disperati sa nu-si piarda vreun membru al familiei ?
        A cugetat bine Iotcu, cum sa puna la indemana firmei private, pentru jupuiala de bani, bineinteles, sarmanii oameni disperati ! Saraca Teodora, nu a avut puterea sa spuna NU E LEGAL !!! Ca si cu farmacia privata in incinta spitalului public !

        +8 voturi
        +1
        -1
      • Protocoale de mizerie, stenturi metalice se pun care se infunda peste 5 luni de la angiografie si trebuie alta si alta angiografie sau mori acasa pe baza faptului ca statul imputit ti a pus un stent ieftin care te omoara in 5 luni chiar daca iei Brylic care costa 300 lei pe luna. O mizerie de guvernanti.

        +2 voturi
        +1
        -1
    5. Zi de zi vedem in presa aradeana marile “realizari” ale Consiliului Judetean in ceea ce priveste Spitalul clinic de urgenta, si cate investitii au avut loc aici. Investitii pe care tot noi, oamenii de rand, ajungem sa le platim. De doua ori. O data legal, prin taxe, a doua oara nelegal, prin spagi la doctori. Si cu toate ca stim asta, o facem in continuare. Ca viata noastra e cel mai ‘de pret’ lucru.

      +1 voturi
      +1
      -1
    6. Niște jegosi de doctori astazi am avut treaba cu ei si nu știu cum sa te plimbe dintr-o parte in alta sa le dai bani niște mizerabili mai ales Manole vai de capul lor si cine ia adus aici niște mizerabili mie scârbă într-un fel ca sunt roman si ca trăiesc in așa țara de cacat care fiecare face ce vrea in toata România mai ales in spital unde doamne ferește sa ajungi.nu ma mira faptul ca atâția oameni mor in spitale pentru ca nu își da nimeni interesul dacă nu le dai ceva si omu care chear nu are i-l lasă in voia lui Dumnezeu.rusine sa va fie la toți din județean niște mizerii de nedescris

      +2 voturi
      +1
      -1
    7. astia de la Arad nu sunt in stare sa spuna ce are omu nici daca ii fac 1000 de analize,te tine la spital pana devi leguma ,fiecare doctor spune altceva,vai si amar.Pacat ca nu mai sunt doctori buni ,e vina noastra pentru ca dam bani la popi si contruim catedrale in loc sa renovam spitalele…

      +1 voturi
      +1
      -1
    8. rusine pentru sistemul medical din romania.platesti o viata la sistem si cand ai o problema trebuie sa scoti din buzunar o gramada de bani.medici de cacat.scuze pt limbaj dar merita,ciubucari,milogi,cersetori,gunoaie cu studii care te lasa sa mori daca nu ai bani si esti sarac.sa va ia dracu doctori de cacat.

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.