vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Klaus Iohannis avertizează: „România riscă să fie sancționată de UE precum Polonia”

    de - | 20 decembrie 2017, 10:45 PM | Politikos

    0

    Sursa foto: Cotidianul

    Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, prin intermediul jurnaliștilor, un avertisment către întreaga clasă politică: Uniunea Europeană ar putea să reacționeze la schimbările care se petrec în domeniul justiției în România, așa cum a făcut-o în cazul Poloniei, potrivit Digi 24.

    Cine își imaginează că toate aceste modificări ale legilor justiției vor rămâne fără consecințe pe plan european greșește profund, a spus președintele într-o discuție cu jurnaliștii la Palatul Cotroceni. Președintele nu a vrut să meargă atât de departe, încât să creadă că ar putea fi și România ținta activării articolului 7 din tratatul european, dar nici nu a infirmat această posibilitate. Poate că nu a făcut-o și pentru că legile nu au fost toate adoptate încă în Parlament, transmite Digi 24.

    Președintele l-a criticat pe ministrul justiției, Tudorel Toader, pentru faptul că înainte să fie demarată această reformă a justiției nu a avut o întâlnire și cu șeful statului. Șeful statului consideră că un astfel de demers ar fi fost „normal”.

    În ceea ce privește pârghiile pe care le are șeful statului, Klaus Iohannis nu a dezvăluit deocamdată care sunt planurile sale, însă are câteva arme în acest moment – poate să trimită legile la reexaminare sau să le atace la Curtea Constituțională și bineînțeles că mai există acel referendum privind justiția care a fost invocat în momentul în care a fost emisă Ordonanța 13, dar ulterior nu a mai fost cazul să-l pună în practică. Șeful statului a spus însă atunci că va fi ultima armă de care se va folosi în momentul în care va simți că nu mai sunt alte pârghii.

    Parlamentarismul acesta de bulibăşeală şi avarie trebuie să înceteze”, a spus şeful statului, în discuţia informală cu jurnaliştii, relatează News.ro.

    Ziariştii l-au întrebat de ce crede că actuala coaliţie majoritară se grăbeşte atât de tare cu legile justiţiei, iar preşedintele a replicat că „penalii” au intrat puţin în panică.

    Klaus Iohannis a menţionat că nu a considerat că trebuie să fie mai vocal în această perioadă, dar a spus că va fi mai încolo, iar acum cei vizaţi de aceste legi trebuie să fie mai vocali. „Eu mi-am spus părerea. Nu cred că o repetare ad infinitum ar ajuta”, a adăugat preşedintele.

    Întrebat dacă se gândeşte la referendumul privind justiţia, Iohannis a răspuns afirmativ, dar îl păstrează „pentru când va fi”.

    În privinţa ipotezei de a bloca legile justiţiei prin nepromulgare, chiar dacă ar putea fi suspendat, Klaus Iohannis a spus că nu ştie pe cine ar ajuta, poate doar pe cel care vrea să îi ia locul.

    Preşedintele nu a discutat nici cu premierul, nici cu ministrul justiţiei despre legile justiţiei. „N-am ce vorbi cu premierul despre ce face Parlamentul. N-am vorbit nici cu ministrul justiţiei”, a spus el.

    Întrebat dacă a vorbit cu reprezentanţii sistemului judiciar, preşedintele a replicat: „Eu n-am vorbit, ministrul justiţiei ar trebui să vorbească, dar ministrul justiţiei are alte preocupări decât să vorbească cu reprezentanţii sistemului judiciar despre îngrijorările lor”.

    Klaus Iohannis a mai spus că ministrul Tudorel Toader îl evită. „Nu vi s-ar fi părut normal să mă anunţe când a demarat procedura de modificare a legilor justiţiei?”, a întrebat retoric preşedintele.

    Şeful statului a precizat că nu au fost alte intervenţii externe pe teme legilor justiţiei în afare celor cunoscute.

    Întrebat dacă România riscă să fie sancţionată la fel ca Polonia, Klaus Iohannis a răspuns: „Acest risc există. Dacă cineva crede că modificările legilor justiţiei vor rămâne fără urmări e căzut din Lună, iar urmările vor fi pe măsura gravităţii modificărilor”.

    El a spus că efectele OUG 13 încă persistă şi că în afară nu se înţelege ce doreşte România.

    Sursa: Digi 24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.