Kinema Ikon întinerește pentru că așa vrea (și așa a vrut mereu) | Foto
Încă de la început, tutela de artă alternativă Kinema Ikon a focalizat cu preponderență pe forța creativă a tinerilor, a „generației de mâine”, respectiv pe arta viitorului aproximativ apropiat, dar nu în ultimul rând, obiectivul declarat a fost și rămâne experimentul. Din 1970 încoace, sursa principală de artiști a fost Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, iar „povestea” nu face altceva decât să se reinventeze și acum. Vineri, 22 iunie, în sala Kinema Ikon a Muzeului de Artă a debutat cu lucrări hybrid media o nouă promoție de „kinewcomers”.
Până acum, cei care „racolau” artiștii dornici de a se afunda în posibilitățile nebănuite ale artei experimentale au fost Gheorghe Săbău, fondatorul tutelei Kinema Ikon, care a predat Estetică la Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” timp de 40 de ani, și Călin Man, coordonatorul Kinema Ikon, însă acum, ajutorul a venit din partea artistei Nita Mocanu (care poate fi considerată deja o artistă „de-a casei” la Kinema Ikon), profesoară la „Sabin Drăgoi”.
Pictură, desen, colaj, poster, instalație, fotografie, video și digital, toate aceste forme de artă brută au fost deopotrivă ordonate și amestecate în noua expoziție cu și despre adolescenți, care este – de altfel – un nou experiment Kinema Ikon, un eveniment-prototip cu scopul de a-i introduce „în sistem” și de a-i prezenta publicului pe tinerii artiști din noul val… cine știe, poate chiar reprezentanții artei experimentale arădene din viitor. Aceștia sunt: Cătălin Alb, Călina Creștin, Daria Berce, Jhon Bordandini, Bianca Chișe, Andreea Gugescu, Maria Haiduc, Ioana Ionescu, Bogdana Knapik, Otilia Lăcătiș, Paul Moț, Deborah Nagy, Sonia Racoși, Mădălina Șirban și Mara Ungurean.
Toți cei 15 tineri artiști sunt elevi la colegiul de artă din Arad și au în jur de 16 ani. De aici și denumirea expoziției, „Subsol 16”.
Expoziția rămâne deschisă timp de o lună, până în 22 iulie 2018.
Comentariile portalului
las ca pricepi tu tot.
Nu pricepi nimic.
mda, Trump e salvatorul lumii...dar doar prin ianuarie, cand trece "galceava" de la noi. de ce asteptam oare sa ne salveze altii, de parca e responsabilitatea altora binele nostru??? (...)