Kakistocrația din Prefectura Arad și ilegalitățile pe care le avizează





Vă mai amintiți de „România lucrului bine făcut”? Lansat de actualul președinte, acest slogan s-a mulat perfect pe un foarte bun marketing care ni-l prezenta pe Klaus W. Iohannis, cel cu vorbă blândă dar grea, „neamțul” potrivit pentru o Românie măcinată de corupție, minciună, superficialitate în muncă și așa mai departe. Adevărul este că ne-a adus un pic de speranță KWI cu sloganul lui. Ne-a făcut pe mulți să sperăm într-o Românie serioasă, populată de politicieni onești, aplecați spre rezolvarea marilor probleme ale țării, de funcționari competenți și cinstiți, de oameni dispuși să muncească dacă nu mult și bine, măcar bine. La fel de adevărat este că, nu mult după lansare, ne-am putut da seama că sloganul dimpreună cu întreg marketingul s-au dovedit doar minciuni. Bine făcute, dar minciuni.
România prezidată de KWI a ajuns o țară neserioasă, o țară mai coruptă, mai subjugată de politicieni, o țară a lucrului făcut tot mai de mântuială. Și, de ce ar fi altfel?, dacă însuși președintele face de mântuială un „mare proiect național” (România educată), fără să se consulte cu puținii specialiști în educație pe care îi mai avem – ca profesor s-ar presupune că se pricepe, dar nici chiar într-atât încât să-i ignore pe adevărații specialiști. Clocit în birourile de la Cotroceni de politrucii în care are încredere „întâiul dascăl al țării”, „România educată” va fi, foarte probabil, un eșec la fel de răsunător ca „România lucrului bine făcut” și, în general, ca întreaga domnie a lui KWI, perioadă tristă în care a fost consolidată kakistocrația* în țară, la toate nivelurile. De instaurarea ei s-a ocupat Iliescu și urmașii lui, dar KWI i-a consolidat poziția, a bătut-o-n cuie, temeinic, trainic, „nemțește” – probabil singurul „lucru bine făcut” de la înscăunare.
Și, dacă s-ar manifesta doar la Cotroceni și la tot ce zace la umbra sa (Guvern, Parlament, de exemplu), n-ar fi chiar așa mare bai. Doar că, fie umbra Cotroceniului acoperă toată țara, fie kakistocrația rezistă bine și sub soarele din teritoriu, cum se spune, și s-a așezat voinicește în toate structurile județene, municipale, orășenești, comunale, sătești, de la Prefecturi și Consilii județene, până la grădinițele sătești în care kakistocrații primari și-au plantat paiațele în posturi de conducere (rău a ajuns țara asta dacă și conducerea grădinițelor este controlată politic!).
Am spus Prefecturi și Consilii județene mai mult pentru a sublinia kakistocrația care a stat la baza înființării lor, deși convingerea multora este că ajungea câte una în fiecare județ. La urma urmei, chiar dacă sunt instituții cu rol preponderent deliberativ, Consiliile județene puteau prelua și atribuțiile principale ale Prefecturilor, cum ar fi verificarea legalității actelor administrative adoptate sau emise de autoritățile administrației publice locale sau aplicarea și respectarea Constituției, a legilor, a ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative. Cert este că Prefecturile au fost înființate, au fost și rebotezate Instituții ale prefectului pentru că, nu-i așa?, era nevoie de locuri de muncă și pentru alți funcționari publici harnici și competenți, în afara celor din primării și instituții „concentrate sau deconcentrate”.
În urmă cu o săptămână atrăgeam atenția Prefecturii Arad că prin pasivitate devine complice la toate neregulile comise prin primării și Consiliile locale și aproape că-i rugam pe șefii instituției să-și intre în atribuții. Degeaba. Primăriile continuă să nu respecte legea, primarii continuă să-și facă de cap după cum vor mușchii lor, „călărind” Consiliile locale care votează voinicește orice li se prezintă spre aprobare, orbește, fără o minimă verificare. Primarii făcând astfel, din ditamai Instituția prefectului un breloc timid și fricos la cheile propriilor interese. Altfel cum am putea să ne explicăm că hotărâri care nu respectă legislația primesc viza de legalitate de la Prefectură? Prefectul și subordonații săi se tem de primari, realitate pe care unii dintre primari nu se sfiesc s-o afirme în gura mare.
Am promis că vom prezenta o hotărâre ilegală care a primit, bine mersi, avizul Prefecturii Arad. Se numește Hotărârea Consiliului local Pecica privind aprobarea modelului legitimației pentru aleșii locali și a modelului semnului distinctiv al calității acestora, nr. 208 din 3 decembrie 2020. Inițiatorul proiectului, primarul Antal Petru, 16 voturi „pentru”, zero „abțineri”, zero „împotrivă”. Și, aproape firesc, zero vot în cunoștință de cauză (de ce ar fi altfel consilierii decât inițiatorul?).
Deși există o Hotărâre de Guvern care reglementează „modelul legitimaţiei pentru aleşii locali şi a modelului semnului distinctiv al calităţii acestora” (nr. 282 din 7 aprilie 2005), CL Pecica a trecut peste ea și a inventat o legitimație și un „semn distinctiv” (insignă) pentru viceprimar.
Viceprimarii sunt aleși consilieri locali și rămân consilieri locali, cu drept de vot, pe durata întregului mandat. Dacă se înțeleg bine cu primarul, pot fi desemnați, prin votul celorlalți consilieri controlați de primar, viceprimari, dar ca aleși ai cetățenilor, rămân consilieri locali. Cum HG 282/2005 reglementează modelul de legitimații și insigne pentru aleșii locali, viceprimarii au dreptul la cele de consilier local. Dar, ca de obicei, la Pecica este altfel, pentru că, așa a vrut primarul… Iar dacă primarul vrea ceva, Prefectura avizează. Logica pecican-antaliană o fi fost aceea că el l-a ales pe viceprimar, deci ales este. Păi, în aceeași logică, și secretara sa ar merita o legitimație și-o insignă. Că tot el a ales-o, deci aleasă este! Propunem noi câte un model mai aproape de realitate, și pentru secretara aleasă (cea din deschidere) și pentru viceprimarul ales, pe care o puteți vedea mai jos. Sigur, dacă vor emana de la primarul cel fioros, vor primi și avizul kakistocratei Prefecturi Arad.
Invenția privitoare la viceprimar nu constituie singurele anomalii ale Hotărârii CL Pecica, pe care orice jurist din Prefectură ar fi putut să le vadă. Bunăoară, entitatea emitentă a legitimațiilor pentru primar și viceprimar este Primăria Orașului Pecica, fiind semnată de… președintele de ședință. HG 282/2005 spune că entitatea emitentă este „municipiul, orașul, comuna”. Deci, nu Primăria, care este doar o structură funcțională – sigur, cu precizarea că la Pecica această structură funcționează ca un fel de SRL „înmatriculat pe primar” (o spun pecicanii!), cu complicitatea Prefecturii și a partidului care-l susține pe primar.
Dar, dacă tot și-a trecut primăria ca emitent al legitimațiilor, ce-o fi cu acel președinte de ședință din primărie? Ce ședință prezidează acest misterios personaj inventat: de liberalism, de spiritism, de hatha yoga, de sex?
Oricum ar fi, dacă inițiatorul acestei hotărâri ilegale este kakistocratul tip și face încă o dată dovada că nu pricepe nimic din administrație (este kakistocrat de nota 10, doar profesor este de 1,05), iar consilierii locali au votat fericiți că vor avea insigne și legitimații cu care să se fălească prin oraș, cum putem să-i catalogăm pe cei care i-au dat avizul de legalitate? Înțelegem că se tem – în frunte cu prefectul și secretarul general – de falnicul primar Antal Petru, zis Peti. Dar nu am auzit că ar fi la fel de fricoși când își încasează salariile, normele și sporurile.
Oricum, vom solicita Guvernului României numele și funcția acestor funcționari serioși și capabili, pentru că cei care conduc Prefectura Arad nu aud, nu văd, nu comunică. Cu siguranță, Guvernul va fi extrem de mândru de activitatea din Arad a instituției pe care este plătit s-o conducă un prefect, dar și de toți cei care ar trebui să se asigure aplicarea și respectarea legislației în județul Arad.
Să nu-și imagineze cineva că acordându-i legitimație și insignă viceprimarului de Pecica s-ar face gaură în cer. Doar că primind aviz pentru o ilegalitate (să-i zicem, măruntă, deși așa ceva nu există pentru ori este legal, ori ilegal), administrațiile locale pregătesc terenul pentru alte ilegalități, mai mari, mai bănoase. Toate, la umbra somnului kakistocrat al Prefecturii.
Răul mare, însă, abia de-acum urmează. Vine peste noi valul patru de Covid, iar Prefectura va veni cu tot felul de „măsuri”, unele impuse „de la centru”, altele de ea inventate. Evident, fără nicio explicație care ar ajuta la înțelegerea rostului lor sau a necesității respectării acestora. Și va dori ca cetățenii să le respecte. Cu alte cuvinte, cetățenii ar trebui să aibă încredere deplină în salariații Prefecturii, deși, iată, nu-s capabili să observe o ilegalitate într-o hotărâre de consiliu local sau nu vor să vadă ilegalitățile, de frica primarilor. Ăștia ne vor conduce prin valul patru? Ferească-ne bunul Dumnezeu!
* Kakistocrație definește în politologie o guvernare realizată de oamenii cei mai nepotriviti. Cuvântul este derivat din kákistos = cel mai prost, superlativul cuvântului kakós = rău și kratia = a conduce. Inițial, termenul, a fost folosit ca un antonim pentru aristocrație, guvernarea celor mai potriviți oameni.
Comentariile portalului
LoL. Cica impartiali. Hai ca e buna asta!
Ce jenant! La Munchen a venit JD Vance care spune in clar ca anularea alegerilor s-a realizat de sistem la influnete din UE si au folosit argumente subrede provenite de (...)
De ce nu se prezintă un punct de vedere sau o declarație și din partea celor care au respins accederea scriitorului în rândul academicienilor ? Așa ar fi (...)