Accident mortal în județul Timiș. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața





O persoană a murit și două persoane au fost rănite, sâmbătă dimineața, după un accident care a avut loc pe DN 68A, în zona localității Coșava, județul Timiș, între un camion și o autoutilitară.
„Un tânăr în vârstă de 21 de ani a condus o autoutilitară dinspre Făget spre Deva, iar la un moment dat, la ieșire din localitatea Coșava ar fi intrat în coliziune cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani. În urma impactului, din nefericire, a rezultat decesul tânărului în vârstă de 21 de ani.
De asemenea, o tânără în vârstă de 28 de ani, pasageră în autoutilitară și șoferul autotrenului au fost transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Timiș.
În urma impactului, cele trei persoane implicate în accident au rămas încarcerate. Pentru descarcerarea acestora au intervenit pompierii din cadrul Stației Făget și Detașamentului 2 Timișoara.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, circulația rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers, fiind deviată printr-o parcare alăturată care ocolește porțiunea de DN 68A, unde s-a produs accidentul.
sursa: Pressalert
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este