Județul Arad, prezent cu un stand la Târgul de Turism

Târgul Național de Turism a României – ediția de primăvară – se desfășoară în perioada 24-26 februarie, la Romexpo București. Județul Arad este și el promovat, în cadrul unui stand.
Consiliul Județean Arad transmite care sunt principalele puncte de atracție de la standul arădean:
Dubaşii de la Săvârşin au dansat şi au împărtăşit spiritul sărbătorilor de pe Valea Mureşului în ritmul instrumentelor muzicale tradiţionale. Turismul gastronomic al judeţului Arad a fost foarte bine reprezentat de delegatia Primăriei din Ghioroc cu produse specifice Podgoriei Miniș-Măderat. Primarul Corneliu Popi-Morodan a animat atmosfera în jurul standului Aradului, unde, în cursul dimineţii de vineri, peste 2000 de persoane au solicitat informaţii despre obiectivele turistice din judeţ şi specificul gastronomic al diferitelor regiuni arădene.
La stand a participat și o echipă a Primăriei Ghioroc, pentru a prezenta întreaga podgorie Miniş-Măderat, producătorii de vinuri şi bucătăria locală specifică zonei colinare a judeţului Arad. De asemenea, comuna Săvârşin a fost și ea reprezentată, prin prezența primarului Ioan Vodicean.
La standul Județului Arad s-au purtat discuții cu 22 de agenţii de turism din ţară ca Aradul să fie cuprins în portofoliul lor de city break din această toamnă. Reprezentanții Consiliului Județean transmit să agențiile s-au arătat interesate de spaţiile de cazare din municipiu şi judeţ, de ghidajele gratuite oferite de centrele de promovare şi informare turistică, de obiectivele turistice, culturale şi gastronomice din Arad.
Comentariile portalului
Exact. Nu trebuie sa va stresati, fie ca puscariile sunt goale sau pline, au altii grija ca "banii nostri" sa fie bine investiti in firmele de casa sau alte exemple ...
Cooperativa "Munca-n-zadar"...😉 Ne-am obișnuit deja.
Și-acum, pe asemenea demenți, ca agresorul, noi să-l ținem la răsfăț, cu hranâ, loc "cazare" și alte O MULȚIME DE DREPTURI, iar peste max. 8 -10 e (...)