Judecătorul Tomuș, pus sub acuzare în dosarul „minore pentru VIP-uri”, a demisionat!
Judecătorul Aurelian Nicolae Tomuș, vizat de ancheta DIICOT în dosarul minorelor exploatate sexual, nu va mai face parte din magistratură, începând cu data de 1 august. El a cerut Judecătoriei Timișoara, unde activa în completul de fond funciar (ca măsură administrativă, după ce a fost pus sub acuzare), să îi accepte demisia.
„Judecătorul Tomuș și-a depus demisia, cu data de 1 august. Ea a fost înaintată către CSM. E un act unilateral, în care magistratul scrie că dorește să se ia act de demisia lui din funcția lui de judecător”, a declarat pentru pressalert.ro judecătorul Dumitru Hantea, locțiitorul purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Timișoara.
În continuare, CSM va pune pe ordinea de zi a proximei ședințe și demisia judecătorului timișorean, pentru a lua act, oficial, de ea. Aurelian Nicolae Tomuș, pus sub acuzare în dosarul rețelei conduse de Paul Mânzu, care exploata sexual eleve de liceu, pe lângă faptul că s-a dovedit că întreținea relații sexuale cu minore, el e acuzat de şantaj şi folosirea serviciilor unei persoane exploatate. Înregistrările realizate de SRI scot la iveală discuții între judecător și alte persoane, sau între el și fete: el explica de ce vrea minore slabe, cum trebuia să dispună de ele, ori cum le agresa, ca să își satisfacă fanteziile, scrie PRESSALERT.
FOTO: pressalert.ro
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)