marþi, 13 mai, 2025

Special Arad Logo

    Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au admis recursul în casație al fostului primar de Zăbrani, Marian Toader și al altor trei inculpați

    de Mihai Todoca | 23 septembrie 2021, 11:40 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Înalta Curte de Casație și Justiție a judecat în 21 septembrie 2021 cererile de recurs în casație formulate de inculpații Toader Marian (fostul primar al Zăbraniului), Pop Valer, Cîrja Jean şi Popa Radu Viorel, împotriva deciziei penale a Curții de Apel Timișoara și a admis în principiu  cererile. Totuși, Curtea a respins „cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de inculpaţii Toader Marian, Pop Valer şi Popa Radu Viorel”. În același timp, admițând în principiu cererile de recurs în casație, judecătorii au trimis cauza, în vederea judecării pe fond a recursurilor în casaţie, Completului nr. 2 și au fixat ca termen de judecată 16 noiembrie 2021.

    Subliniem că decizia de acum a ÎCCJ nu trebuie înțeleasă astfel decât că a fost admisă judecarea pe fond a recursurilor formulate de cei 4 condamnați, în data de 16 noiembrie a.c. Dar, trebuie să menționăm și faptul că, de la intrarea în vigoare, la data de 1.02.2014 a actualului Cod de procedură penală (prin care a fost reglementat Recursul în casație, ca o cale extraordinară de atac), a fost înregistrată o practică extrem de sumară în materia admiterii pe fond a recursului în casație (sunt cunoscute doar 3 cazuri).

    Deocamdată nu sunt cunoscute motivele invocate de inculpați, așa că este foarte greu de anticipat ce urmează, în afara faptului că… urmează să se judece pe fond recursul.

    Conform legislației actuale, sunt reglementate cinci motive de recurs în casație:

    în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei competente;

    -inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

    -în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal;

    -nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată a fost grațiată;

    -s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

    Important de subliniat este că, fiind vorba despre o cale extraordinară de atac, nu se (re)judecă fondul cauzei, ci doar acele aspecte invocate în cerere, considerate ilegale (unul sau mai multe dintre cele 5 motive pentru care poate fi depus recurs).

    Ce ar putea urma?

    1. Să fie respins recusrul ca nefondat;

    2. Să fie admis, caz în care fie:

    – achită pe inculpații recurenți sau dispune încetarea procesului penal ori înlătură greșita aplicare a legii

    – rejudecarea cauzei de către instanța competentă.

    Fostul primar și ceilalți trei inculpați au fost condamnați definitiv la închisoare în 28 ianuarie 2021.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.