Judecător reținut de procurori pentru spălare de bani și luare de mită! A cerut o sumă colosală să rezolve un dosar..





Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Principalul vizat, susține pressalert.ro, este judecătorul Nicușor Maldea de la Tribunalul Caraș Severin, care ar fi ajutat la soluţionarea unor dosare privind insolvenţa unor societăţi comerciale și a pretins şi primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăţi. După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracţional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăţi in faliment, la preţuri subevaluate, către alte societăţi controlate de către membrii grupului, societăţi care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terţi la o valoare mult mare. Prejudiciu bugetului de stat este în valoare totală de aproximativ 6 milioane lei. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează, astăzi, o percheziție domiciliară pe raza municipiului Reșița, iar acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.
Comentariile portalului
Că i s-au așezat multe prostii pe cap domnului CG nu încape nici o îndoială. Dar pentru că omul prea deștept pentru mulți n-a catadicit să ră (...)
Da, la partea aia ma refeream luata toata propozitia nu numai finalul, adica si "Altfel spus, jurnalistul lucrează cu faptele și cu circumstanțele producerii lor, ..." si ma refeream la (...)
Scuze, acum îmi dau seama că DVS nu sunteți în stare să scuipați gălușca otrăvită...Aveți grijă, sănătatea e mai importantă ca (...)