vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Judecătoarele membre CSM Evelina Oprina și Gabriela Baltag au lansat un ghid de bune practici și la Tribunalul Arad

    de Raluca Medeleanu | 4 martie 2020, 6:35 PM | Administraţie | Recomandările editorilor

    1

    Judecătorii Evelina Oprina (Tribunalului Ilfov) și Gabriela Baltag (Tribunalul Piatra Neamț) au venit în această săptămână la Arad pentru a discuta cu magistrații din cadrul Tribunalului Arad și celelalte instanțe din județ despre „Ghidului de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocaţii”, ghid care a văzut recent lumina zilei și care își dorește să ofere bazele unei conduite potrivite între judecători, procurori și avocați.

    Cele două judecătoare sunt membre ale Consiliului Superior al Magistraturii și au profitat de prilejul vizitei la Arad pentru a participa și la o întâlnire cu presa, unde au explicat pe larg motivele care au dus la întocmirea unui astfel de ghid și necesitatea organizării unor serii de workshop-uri tematice, chiar dacă la o primă vedere „conținutul ghidului vizează doar chestiuni de bun simț, astfel încât ne-am întreba la ce mai este nevoie de un asemenea ghid”. Cu toate acestea, cele două au afirmat că, din păcate, uneori chiar și lucruri elementare precum a saluta un avocat aflat în trecere pe coridoarele tribunalului sau purtarea corespunzătoare a robei sunt lucruri care „le scapă” unora dintre judecători. Mai mult, judecătorul Gabriela Baltag a opinat că asistăm la o dezumanizare a justiției, în sensul că la o privire retrospectivă asupra comportamentului judecătorilor din, de exemplu, anii ’90, observăm că erau mult mai empatici cu oamenii. În plus, acestea sunt de părere că în unele cazuri chiar și conduita de pe rețelele de socializare lasă e dorit, unii judecători primind chiar abateri disciplinare pentru anumite poze pe care le postează sau pentru anumite „like-uri” pe care le dau la unele postări, întrucât le afectează imaginea de imparțialitate și de bun exemplu moral pe care ar trebui să îl întruchipeze.

    Cu toate acestea, situația nu este peste tot atât de neagră. Judecătorul Evelina Oprina a ținut să felicite conducerea Tribunalului Arad pentru spiritul inovativ de care dă dovadă, opinând că instituția arădeană are poate cel mai bun scor când vine vorba de aplicabilitatea conținutului noului ghid. De asemenea, a dat exemplu dosarul electronic creat de IT-știi din cadrul Tribunalului Arad care a ajuns să fie preluat și folosit de o mare parte dintre instanțele din țară.

    „În ceea ce privește dosarul electronic, Tribunalul Arad este un model de bune practici, este un etalon și la nivel național și la nivel european. Ghidul este implementat la nivelul Tribunalului Arad în proporție de 90%”, a spus judecătorul Gabriela Baltag.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Privind din exterior, unii din acești așa ziși „profesioniști” dau impresia că sunt niște amatori, iar uneori sunt de compătimit și ar trebui urgent ajutați, fiindcă au luat-o cu totul și cu totul razna. În termen popular îi numim „Săriți de pe fix”. Deci niște controale periodice de evaluare a felului în care le funcționează „calculatorul” ar fi extrem de binevenite. Mai ales printre judecători fiindcă ei sunt cei care decid soarta unor oameni.
      .
      De asemenea ar trebui să fim scutiți de linșajul mediatic și „judecata publică” (un MOB foileton, prin care se urmărește doar discreditarea și înjosirea unor cetățeni) din moment ce până la darea verdictului, orice inculpat este doar BĂNUIT de încălcări ale legislației în vigoare. Toți incompetenții, repetenții, golanii și pipițele lipsite de morală/etică elementară, fără să cunoască drepturile constituționale, devin „Judecători adhoc” exprimându-și părerea în spațiul public influențând opinia publică.

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Peterpan

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.