Johannes Brahms, în centrul atenției de Zilele Culturii Austriece la Arad (program complet)

    de Special Arad | 18 October 2022, 3:02 PM | Cultură

    0

    Zilele Culturii Austriece la Arad vor găzdui Festivalul Arădean de Muzică Vieneză dedicat compozitorului Johannes Brahms de la a cărui moarte se împlinesc anul acesta 125 de ani. Acesta se va desfășura în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2022, sub forma unei suite de manifestări cultural – artistice de cel mai înalt nivel în cadrul cărora publicul arădean se va bucura de prezența mai multor personalități marcante ale vieții culturale din Austria, dar și din Arad.

    Invitata de onoare a evenimentului din acest an este soprana KS Ildiko Raimondi. Născută la Arad, artista este parte a ansamblului solistic al Operei de Stat din Viena unde a interpretat de-a lungul timpului cu succes un număr impresionant de roluri. Pe lângă notorietatea de care se bucură pe scena de concert internațională, desfășoară începând din anul 2015 și o susținută activitate didactică în cadrul celebrului Mozarteum Salzburg.

    La fel ca și edițiile anterioare, și ediția din acest an a Zilelor Culturii Austriece la Arad invită și provoacă arădenii la evenimente, activități și acțiuni care propulsează viața culturală a urbei noastre într-o zonă conectată deja la sistemul de valori europene.

    „Mă bucur că a trecut pandemia și că putem relua un eveniment de tradiție în orașul nostru: Zilele Culturii Austriece. Sala Ferdinand din Palatul Administrativ va găzdui deschiderea oficială a evenimentului chiar de Ziua Austriei, iar la Palatul Cultural vom avea concerte de marcă, invitați speciali, expoziții, seri de poezie la care vă invit cu drag să participați“, a declarat primarul Călin Bibarț în cadrul conferinței de presă de marți 18 octombrie 2022.

    „Brahms a vizitat Aradul și a concertat aici împreună cu violonistul Joseph Joachim în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când viața muzicală a Aradului era în plină efervescență, influențele venite dinspre marea metropolă muzicală a lumii, Viena, fiind tot mai evidente și benefice pentru locuitorii acestui oraș. Iată de ce considerăm că apropierea dintre Arad și Viena, atunci și acum, trebuie «conservată» dar, în egală măsură și trăită de arădeni și austrieci“, explică Rodica Tălmaciu (foto mijloc), inițiatorul și organizatorul principal al evenimentului.

    Aceasta a mai subliniat, în acest context, că este pentru prima dată când Zilele Culturii Austriece la Arad se desfășoară la Filarmonică, după restaurarea clădirii.

    Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc miercuri, 26 octombrie, la Sala „Regele Ferdinand” de la Palatul Administrativ, cu seria de conferințe „Aradul muzical în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; Brahms la Arad“ și va continua, a doua zi, în holul Palatului Cultural cu vernisajul expoziției cu același nume. Cu prilejul deschiderii oficiale vor fi expuse cele mai reușite lucrări ale elevilor de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi“, realizate pe tema „Portretul compozitorului Johannes Brahms”.

    Joi, 27 octombrie 2022, de la ora 19:00, în sala mare de concerte de la Filarmonica Arad va avea loc concertul cu titlul „Nu numai Brahms“. Amfitrioana serii va fi celebra soprană KS Ildiko Raimondi.

    Orchestra simfonică a Filarmonicii Arad va fi dirijată de maestrul Christian Pollack din Austria. Din distribuția spectacolului fac parte Alina Mihai și Alin Radu, soliști balerini la Opera Națională Română din Timișoara.

    „Va fi mult mai mult decât un concert, va fi un spectacol sincretic cu muzică și dans, cu culoare și candoare, cu emoție și parfumul amintirilor … vor fi multe surprize foarte plăcute pentru public“, a mai precizat Rodica Tălmaciu.

    Sâmbătă, 29 octombrie 2022, de la ora 18:00, în sala mică de concerte de la Filarmonica Arad este programată seara de muzică și poezie „Sturm und Drang”/„Furtună și avânt”, cu participarea artiștilor lirici ai Corului Academic al Filarmonicii Arad acompaniați la pian de Sorin Dogariu, invitați: Zoltan Lovas și Nicolae Mihai Brânzeu. Concertul va fi moderat de dirijorul Corului Academic, maestrul Robert Daniel Rădoiaș.

    Concertul programat pentru seara de joi, 3 noiembrie 2022, ora 19:00, în sala mare de concerte de la Filarmonica Arad propune publicului meloman un repertoriu adaptat la această perioadă a anului, una dintre cele mai monumentale lucrări din creația brahmsiană, Ein Deutsches Requiem op.45/Un Recviem German, cu Svetoslav Borisov (Austria) la pupitrul dirijoral, avându-i ca soliști pe Diana Alexe (Austria) și Jinxin Chen (Austria), dirijorul Corului Academic va fi maestrul arădean Robert Daniel Rădoiaș.

    Manifestarea organizată de Asociația Culturală Musik Forum Europa are sprijinul Primăriei Municipiului Arad, al Centrului Municipal de Cultură Arad, al Filarmonicii Arad și se va desfășura, ca și edițiile anterioare, sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei la București.
    De asemenea, evenimentul are sprijinul generos al comunității oamenilor de afaceri din Arad, care a susținut financiar prin sponsorizări întregul proiect, cu precădere concertul „Nu numai Brahms“, care va fi o premieră absolută nu numai pentru Arad.

    Nu în ultimul rând este de subliniat faptul că Zilele Culturii Austriece la Arad au beneficiat și de data aceasta de sprijinul Complexului Muzeal Arad și al Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol“, iar anul acesta pentru prima dată și de cel al Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi“, în organizarea expoziției „Aradul muzical în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; Brahms la Arad“.

    Biletele la concerte se pot achiziționa la casieria Filarmonicii Arad, sau online pe bilete.ro.

    311440836 5520715454632559 5218654588515456913 n

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.