duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Joe Biden a declarat război teroriștilor HAMAS: „Vom lua măsuri clare”

    de - | 11 octombrie 2023, 8:07 AM | Internaţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ (Arhivă)

    Preşedintele american, Joe Biden, a spus, marți seară, după o convorbire telefonică cu premierul Benjamin Netanyahu, că SUA va sprijini Israelul pentru a da „un răspuns rapid, decisiv  și copleșitor” grupării teroriste Hamas. „Vom rămâne uniți, vom susține oamenii din Israel și ne vom opune terorismului”, a spus Biden.

    Într-un discurs rostit la Casa Albă, preşedintele Biden şi-a exprimat îngrijorarea pentru americanii ţinuţi ostatici de gruparea teroristă Hamas.

    „Hamas, care are ca scop să ucidă evrei, este răul în stare pură, a ucis peste o mie de civili în Israel. Printre ei, cel puțin 14 cetățeni americani au fost uciși”, a spus președintele SUA.

    Biden a discutat despre sprijinul pentru Israel în convorbirea telefonică pe care a avut-o marţi cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, după ce s-a întâlnit cu echipele de securitate naţională americane „pentru a direcţiona următorii paşi”, relatează Reuters.

    „Am luat legătura cu premierul Netanyahu pentru a discuta despre coordonarea pentru a sprijini Israelul, a descuraja actorii ostili şi a proteja oamenii nevinovaţi’”, a mai spus Biden, într-o postare pe platforma X, fostă Twitter.

    Sursa: Digi24.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.