„Jocuri magice” – duminică, 19 iunie, pe scena Trupei Marionete





„Când suntem împreună, orice faptă reușește!” Acesta este mesajul pe care actorii Trupei Marionete: Izabela Cotescu, Lenuța Dorobanțu și Mircea Moș – îl transmit celor mai mici dintre iubitorii de povești. Aceștia sunt așteptați la teatru, pe scena Trupei Marionete, duminică, 19 iunie, de la ora 11:00, la spectacolul „Jocuri magice”. O întâmplare veselă și dinamică în regia lui Titus Jucov și scenografia Ninei Zabrodin.
„Vă invităm la un spectacol interactiv, plin de culoare și veselie, în care personajele-păpuși: Alunica, Martinică și Lupul, împreună cu voi, copiii din sală, îl vom ajuta pe iepurașul Mofturică să înțeleagă cât de importantă este prietenia”, spun creatorii spectacolului.
Vă reamintim că biletele, care costă 20 pentru adulți, 10 lei – pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la casieria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10:00 – 14:00, duminică până cel târziu la ora 10:30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10:55.
La spectacolele Trupei Marionete este recomandată purtarea măștii de protecție.
Comentariile portalului
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Trist dar adevarat
"Amenințătoare"? E clar, 😒