Jihadiştii l-au decapitat pe ostaticul croat răpit în Egipt, apoi au publicat pe Twitter o fotografie cu cadavrul bărbatului





Organizația Statul Islamic (SI) a anunțat miercuri că l-a decapitat pe croatul răpit în Egipt cu trei săptămâni în urmă și a publicat pe Twitter și pe site-uri jihadiste o fotografie în care susține că ar fi cadavrul ostaticului, potrivit romaniatv.net.
Angajat al unei companii franceze, croatul Tomislav Salopek, în vârstă de 31 de ani, a fost capturat pe 22 iulie de către indivizi înarmați pe o șosea, la 22 de kilometri sud-vest de capitala Cairo. Ramura egipteană a SI a amenințat vineri că îl va ucide în 48 de ore dacă autoritățile de la Cairo nu eliberează ‘femeile musulmane’ încarcerate în Egipt.
Fotografia publicată, a cărei autenticitate încă nu a putut fi verificată, arată trupul decapitat al unui bărbat, iar alături se văd drapelul SI și un pumnal înfipte în nisip, relatează Agerpres.
Jihadiștii din provincia Sinai, ramura egipteană a SI, și-au intensificat în ultimii doi ani atentatele ce au ca țintă predilectă soldații și polițiștii egipteni, susținând că doresc astfel să răzbune represiunea sângeroasă îndreptată împotriva partizanilor fostului președinte islamist Mohamed Morsi, înlăturat de la putere de armată în anul 2013 și condamnat în primă instanță la moarte, în luna mai.
Dar dacă decapitarea ostaticului croat se confirmă, ar fi pentru prima dată când jihadiștii din Egipt ucid un străin.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)