Jazzy night în barfly, cu Peet Project Trio




„Viaţa e, în mare, ca o muzică de jazz: cel mai bine iese când improvizezi”, spunea George Gershwin. Cu această deviză pornește Molnar Events pe un drum, să sperăm, foarte lung. Intenția e să promoveze jazz-ul în Arad, iar ultimul eveniment de acest gen a avut loc ieri, 8 octombrie, cu trupa Peet Project în localul „barfly”.
„În acest an, International Jazz Day Arad a reușit să strângă un public minunat, persoane care și-au dedicat câteva ore din timpul lor prețios pentru a asculta muzică. Știm că cerere există și în Arad, știm că suntem mulți iubitori de jazz, dar trebuie să recunoaștem că sunt prea puține evenimente care să promoveze acest stil muzical”, spune organizatorul, Mihai Molnar, cel care i-a adus pe virtuozii maghiari deja pentru a treia oară la Arad.
Faptul că Peet Project vine din ce în ce mai des la Arad, însă, nu ar trebui să ne îngrijoreze… în sensul că nu o să ne obișnuim atât de mult cu ei, încât să ne plictisească la un moment dat. Băieții au în repertoriu o gamă largă de cântece preluate de la artiști faimoși, pe care le adaptează foarte bine la un sound jazzy. Pe lângă acestea, desigur, au și câteva piese proprii, dar cu versuri tot în engleză.
Peet Project vin din nou la Arad chiar mâine (10 octombrie), în Club Nerv, iar Special Arad oferă cititorilor două invitații speciale printr-un concurs. Vezi detalii aici.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)