Jandarmii au mai trecut o dată prin piața de la Pecica , de unde au confiscat marfă în valoare de aproape o mie de euro!





Comunicat. În urma unor acțiuni de prevenire și combatere a activităților ilicite de comerț, desfășurate zilele trecute de jandarmi în zona pieței din orașul Pecica, au fost depistați doi bărbați care ofereau spre comercializare articole de încălțăminte și îmbrăcăminte inscripționate cu sigla unor mărci cunoscute, asemănătoare ca și aspect cu cele originale.
Având în vedere că “punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, constituie infracțiune, conform prevederilor Legii. nr. 84/1998 republicată, privind mărcile și indicațiile geografice, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, iar produsele contrafăcute au fost ridicate în vederea confiscării. Produsele contrafăcute au valoarea de 4.620 lei.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.