Jaf în vestiarul echipei UTA II! Hoții au furat telefoane în valoare de 15.000 de lei
Antrenamentul din această seară al echipei UTA II s-a încheiat cu o surpriză foarte neplăcută. Șase dintre jucătorii Bătrânei Doamne care evoluează la echipa a doua a clubului s-au trezit că le-au fost furate telefoanele!
Dan Stupar, antrenorul echipei UTA II, a programat antrenamentul pe arena de Subcetate, care aparține de Clubul Sportiv Școlar Gloria. „Nu am rămas acolo. Ne-am dus și am făcut alergare pe mal, dar au rămas pe teren juniorii de la Clubul Sportiv Școlar, astfel că hoții se pare că au avut acces la vestiare. Când ne-am întors, unul dintre copii a anunțat că i-au fost furați 45 de lei, 450 de mii de lei vechi. Un alt jucător a vrut să sune pe cineva dar a constatat că i-a fost furat telefonul. Apoi, unul după altul, copii au observat furtul altor cinci telefoane. Niciunul dintre telefoane nu a fost mai ieftin de 1.800 de lei! Prejudiciul este de peste 15.000 de lei”, spune Dan Stupar, antrenor al echipei UTA II și fost fotbalist la UTA, Poli sau Debrecen.
În aceste momente poliția se află la fața locului pentru a lua amprente.
UPDATE
Li s-au furat telefoanele următorilor jucători: Man, Iova, Dinculescu, Irina, Petrache și Aldan, iar Lazăr a fost deposedat de 45 de lei.
Au fost furate telefoane HTC One M8, Iphone 6 – două bucăți, Iphone 5 și Samsung.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)