Iunie, prima lună de vară, este cea mai bogată în precipitații dintre toate lunile anului





Prima lună calendaristică de vară este caracterizată, în general, printr-o alternanţă a zilelor însorite şi călduroase cu cele ploioase şi reci, luna iunie fiind, de altfel, cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului, potrivit caracterizării climatice publicate recent de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cea mai caldă zi de iunie în România a fost înregistrată la Oraviţa, în data de 29 iunie 1938, când temperatura a urcat la 42 grade. La polul opus, temperatura minimă absolută a lunii iunie este -12 grade, înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 5 şi 6 iunie 1939.
„În perioadele calde, nu de puţine ori, valorile termice urcă după-amiaza la peste 30 grade C, iar în perioadele ploioase, într-un interval scurt, de câteva ore, aversele de ploaie pot aduce cantităţi de precipitaţii ce depăşesc cantităţile medii lunare. Acest aspect instabil al vremii, specific lunii iunie, se datorează activităţii deosebit de intense a dorsalei Anticiclonului Azoric, prin advecţiile de aer umed oceanic pe care le determină. La contactul dintre această masă de aer umed şi aerul tropical ce acoperă şi zona ţării noastre se produc, uneori, precipitaţii deosebit de abundente”, precizează meteorologii, relatează Agerpres.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, luna iunie este cea mai bogată în precipitaţii dintre toate lunile anului. Din datele înregistrate în perioada 1961-2023 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2023) din luna iunie sunt mai mici de 50 mm doar în jumătatea de est a Dobrogei.
Citește și: Se deschide Transalpina. Există însă restricții orare, de viteză și de tonaj
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)