ISU a găsit muniție din Al Doilea Război Mondial, în Sânpaul și Păuliș
Comunicat. Echipa pirotehnică a ISUJ Arad a executat ieri, 21.11.2021, două misiuni de asanare, ridicare și transport muniție din localitatile Sânpaul si Păulis.
Muniția descoperită în urma unor lucrări agricole, provine cel mai probabil din cel de al II lea Razboi Mondial.
Au fost descoperite, 1 bombă de aviație și un proiectil calibru 7.62.
Muniția a fost ridicată și transportată la depozitul inspectoratului urmând a fi distrusă.
„Reamintim populației ca orice muniție sau element de muniție constituie un potențial pericol.
În cazul în care gasesc elemente de muniție sau muniție este interzisă, lovirea, mutarea sau transportarea acestora.
Cea mai sigură metodă este apelarea serviciului 112”, transmite ISUJ Arad .


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)