luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Istoricul Protopopiatului Ortodox Român Arad” – a fost lansată o carte-document de referință pentru județul nostru

    de Alin Olteanu | 27 ianuarie 2017, 11:29 AM | Cultură

    1

    Știri Arad. În urmă cu câteva zile, într-un cerc destul de restrâns, a fost lansată cartea-document “Istoricul Protopopiatului Ortodox Român Arad”. Autorii, Protodiacon Iov Orădan (fost Protopop al Protopopiatului Ortodox Român Arad) şi Diacon Dr. Gheorghe Hodrea, au invitat la lansarea cărţii doar familiile lor şi prietenii, cei care le-au fost aproape şi i-au ajutat la tipărirea volumului care, practic, începând din această săptămână, este un Dicţionar al Protopopiatului Ortodox Român Arad.

    Neavând la dispoziţie fonduri suficiente, cei doi autori au fost ajutaţi de către o persoană bine-intenţionată, proprietar de tipografie, astfel fiind tipărite cele (doar) 20 de exemplare. Fiecare dintre acestea are o ştampilă şi un număr de înregistrare, ceea ce le face unice şi, probabil, greu de găsit în viitor. Cele aproape 280 de pagini, fotografii (cu interiorul şi exteriorul tuturor bisericilor, capelelor, mănăstirilor şi schiturilor din Protopopiatul Arad) şi text, au fost scrise de autori din următoarele motive, zicem noi întemeiate şi explicate în Cuvânt înainte: „1.Protopopiatul Ortodox Român Arad nu a avut întocmit un istoric scris; 2. După Revoluţia din anul 1989 s-au făcut auzite multe jigniri aduse Bisericii Ortodoxe Române şi slujitorilor ei, foşti şi actuali, prin întrebarea “retorică” pusă de către unii: “Unde a fost Biserica Ortodoxă Română timp de patruzeci şi cinci de ani?”; 3. În anul 2006 Episcopia Aradului a aniversat trei sute de ani de reşedinţă în Arad; 4. În sfârşit, ajutat şi de părintele dr. Pavel Vesa, din a cărui lucrare am preluat începutul istoricului, am hotărât să facem un “scurt istoric” care, în mod sigur, peste câţiva ani va fi îmbogăţit cu alte date privind viaţa Bisericii în Protopopiatul Ortodox Român Arad, în cei peste două sute şaizeci de ani de existenţă”.

    Aşadar, dacă doriţi să aflaţi cum şi-a obţinut reşedinţa Protopopiatul Ortodox Român Arad, cine au fost şi ce au făcut (notabil) protopopii Aradului, începând cu anul 1749 şi până azi, să priviţi imaginile locaşurilor de cult arădene, să aflaţi date despre toate parohiile din Protopopiatul Ortodox Român Arad, trebuie să intraţi în „posesia” cărţii… Şi cum nu prea credem că o să reuşiţi, nu aveţi altceva de făcut decât să o cereţi de la Bibliotecă.

    Ca o ultimă remarcă, pentru studenţii de la Facultatea de Teologie din Arad această carte va trebui să devină obligatorie ca şi studiu, aşa cum credem că ea ar trebui să poată fi măcar răsfoită în orice Parohie din judeţul Arad, de către orice credincios.

    Mai jos, câteva fotografii de la lansare.

    IMG_8294

    IMG_8295   IMG_8298  IMG_8300 IMG_8301 IMG_8302 IMG_8303   IMG_8306   IMG_8309 IMG_8310   IMG_8313 IMG_8314 IMG_8315   IMG_8318  IMG_8320 IMG_8322 IMG_8323

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.