Patru iranieni și irakieni, fără drept de a călători în Spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră de la Turnu





Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au depistat, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, patru iranieni și irakieni, cu vârste cuprinse între 25 și 41 de ani, fără drept de a călători în Spațiul Schengen.
Migranții călătoreau cu un autoturism înmatriculat în Elveția, la volanul căruia se afla un cetățean român.
„În data de 9 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Cu această ocazie a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Elveția, condus de către un cetățean român.
În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au mai fost depistate, călătorind alături de șofer, patru persoane, cetățeni străini, fără documente de călătorie. Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru verificări unde, în urma acestora, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Iran și Irak, cu vârste cuprinse între 25 și 41 de ani.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru cetățeanul român și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii străini, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun”, transmite Poliția de Frontieră.
În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate.
Citește și: Peste 200 de hectare de vegetație uscată și litieră împădurită au ars în județul Arad, în 24 de ore
Comentariile portalului
Măcar știu o treabă, asta e părerea DVS despre mine. Eu, despre Dumneavoastră nu am nicio părere. De fapt nu existați, nu aveți nici nume, (...)
Lajos Notaros sau ENola_Nivelul comentatorului este acela pe care il meritati ! Esta iandmisibil ca dumneavoastra sa batjocoriti numele unor persoane , nume dobandit de la parinti si nu obtinut de (...)
Bran Vasile, dacă tot ameninți, măcar spune cine-s destinatarii. Că doar n-ai comentat doar dintr-un impuls... poetic