sâmbãtã, 5 octombrie, 2024

Special Arad Logo

    Ipocrizia, o cangrenă a societății

    Citind articolul cu copiatul în facultate, mărturisesc că voi copia și eu ideea. Și vă voi povesti cum am luat eu bacu’. N-ar trebui să scriu, dar cred că, orice-ar fi, totul s-a prescris. Și-apoi, e prea frumoasă, prea adevărată povestirea.

    Eu am făcut parte din generația care a terminat liceul crăcănată în două epoci. Am început clasa a XII-a în comunism și am sfârșit-o în democrație. Din cauza unor probleme de familie, în ultimii ani de studiu nu prea mi-a ars de școală. Învățam reflex, cu ce mai prindeam prin clasă, îndeobște la materiile care-mi plăceau. Pe cale de consecință, învățam cât să supraviețuiesc la celelalte materii. Noroc că astea din urmă erau puține. Puține, dar una esențială, nu spui care, dar să-I zicem generic fizică. Unde eram bâtă, poate chiar mai puțin, că măcar la bâtă exista acțiune și reacțiune. La cursuri mă mai scoteam, că toceam de-un opt și trăiam cu el tot trimestrul. Ținta la teză era cinci și media era asigurată. Da, dar la bac era materia pe patru ani!

    Și a venit ziua cea mare! Noi, aliniați câte unul în bancă, în ordine alfabetică. În față, în spate, doi colegi cu priviri mai pierdute ca și a mea! Lateral era prea departe. Coala ministerială – așa se numea A4-le atunci – albă, doar cu numele meu pe ea. „Asta e”, mi-am spus, „albă vei rămâne, frumoasă coală; toamnă scrie pe fruntea mea”. Intră profesorul și începe să scrie, pe una dintre cele două table din dotarea clasei respective. Subiectul unu, pac! Subiectul doi, pac! Subiectul trei, pac! Eu, ciuruit, mă uitam ca boul în țeavă. Apoi, profesorul trece la cea de a doua tablă. Și începe să scrie rezolvarea la primul punct. Clasa, șocată! Termină de scris, se întoarce cu un zâmbet jumate compătimitor, jumate malefic (știa doar ce elevi a avut!) și ne spune: „Dacă vreți cinci, scrieți rezolvarea la subiectul unu. Dacă vreți mai mult, încercați să rezolvați celelalte două subiecte. Aveți 10 minute”.

    Scriu repede rezolvarea la primul subiect, mă încadrez în cele 10 minute, iar profesorul șterge grăbit tabla cu rezolvarea și… o șterge la fel de grăbit și din clasă! Pe când a venit directorul să ștampileze și să semneze foile, eu eram deja pregătit. De plecare… Ba chiar l-am rugat pe distinsul domn director (fost tovarăș cu șase luni în urmă), cu care nu aveam o relație prea bună, să îmi ducă personal lucrarea la catedră. „Pentru a evita orice suspiciune”, am adăugat eu candid, cu un zâmbet asemănător cu al lui Freddy Krueger. Directorul, șocat! „Ai terminat?” „E suficient, pentru cât îmi doresc!”

    Morala? Cine spune că nu a copiat la viața lui să lase rața jos, că măcăne. Sau, dacă totuși e careva, musai să ia legătura cu Jorge Mario Bergoglio, cunoscut credincioșilor drept papa Francisc. De ce? Păi, să-l beatifice de urgență. Că merită. Noi, ceilalți, muritorii, ar trebui să lăsăm ipocrizia la o parte și să avem măcar decență de a tăcea, atunci când adevărul nu ne avantajează.

    P.S. O singură dată am rămas corigent. Pe un trimestru, nu pentru la toamnă. Tot în a XII-a. Aveam două note de patru, la geografie. Mai erau trei săptămâni de școală (noi, a doișpea am terminat deja, dar aveam catalogul «deschis» la medii) și zi de zi profesoara Berzovan (suflet de aur) mă căuta să mă mai asculte. Din orgoliu, am lăsat lucrurile să se desfășoare și așa am în bilanț o corigență trimestrială.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.