Iohannis: Sărbători fără târguri de Crăciun şi fără petreceri





„Organizarea unor târguri de Crăciun în plină pandemie mi se pare imposibilă și inoportună”, spune președintele Klaus Iohannis, după ce Olguța Vasilescu a anunțat pe Facebook că Târgul de Crăciun de la Craiova se va ține în acest an.
„După părerea mea, organizarea unui târg de Crăciun în plină pandemie, când avem totuși încă aproape 10.000 de cazuri noi în fiecare zi, mi se pare imposibilă și inoportună”.
Întrebat dacă are un mesaj pentru aleșii locali despre târguri, Iohannis a spus „aceste târguri de Crăciun în acest an cu siguranță nu se pot organiza”.
Seful statului a spus că sărbătorile din acest an vor fi fără petrecei prea mari şi, poate, cu mai puţine excursii, potrivit Europa FM.
„Sărbătorile vor avea loc ca în fiecare an. Dar în acest an vor fi sub semnul pandemiei. Vor trebui respectate toate măsurile care la momentul respectiv sunt în vigoare. Marile petreceri și foarte multe excursii nu vor putea fi organizate, dar Crăciunul vine și așa”.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?