Iohannis a cerut demisia premierului Dăncilă pentru a doua oară: „Programul PSD e pe contrasensul logicii”





Klaus Iohannis a cerut, luni seară, demisia premierului Viorica Dăncilă, pentru a doua oară în numai zece zile. De data aceasta, șeful statului acuză Guvernul că amanetează viitorul României, scrie stirileprotv.ro.
Rezultatele din prima parte a anului 2018 nu arată deloc bine, a spus președintele, care a avertizat asupra riscului unei noi crize. Liviu Dragnea a reacționat la un post de televiziune și a declarat că actualul prim-ministru nu are motiv să demisioneze şi că este susținut de PSD.
„Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili și competenți! PSD-ul, în fapt, amanetează viitorul țării! Crește salarii și pensii și neglijează investiții importante și în infrastructură, și investiții necesare dezvoltării în general”, a spus Klaus Iohannis, preşedintele României.
După ce a văzut rezultatele economice ale guvernării PSD-ALDE din primul trimestru al anului 2018, Klaus Iohannis şi-a manifestat public teama că România ar putea intra din nou în criză.
Pe 27 aprilie, Klaus Iohannis îi cerea, pentru prima dată, Vioricăi Dancilă să plece de la Palatul Victoria. Motivul invocat a fost cel al memorandumului secret aprobat în Guvern de mutare a Ambasadei României în Israel – de la Tel Aviv la Ierusalim. Şeful statului a ripostat şi a susţinut că Executivul nu are atribuţii în acest domeniu. Atunci, premierul Viorica Dancilă a reacţionat şi a susţinut că nu are motive să demisioneze.
Sursa: ProTV
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)