Dezbaterea cazului – respectiv a fenomenului – Călin Georgescu nu putea să lipsească de la ediția din acest an a Master Class-ului Internațional de Jurnalism Rațiu Forum, desfășurat timp de trei zile la Turda (vezi aici prima parte a reportajului).

Nu a fost subiectul principal, dar a fost inevitabil o temă importantă în discuțiile despre rolul presei în ziua de azi, la nivel global, și despre ce ar fi de făcut ca presa liberă, munca neobosită a jurnaliștilor independenți, să fie mai vizibilă, să nu mai fie doar un procent nesemnificativ în avalanșa de divertisment, propagandă și „adevăruri alternative” pe TikTok și alte platforme de social media.

Începând cu luna noiembrie 2024, a devenit și mai evident decât înainte faptul că țara noastră a intrat într-o furtună care a făcut opacă imaginea realității înconjurătoare. S-a dat frâu liber unui tsunami de dezinformări la o înălțime pe care cu greu o putem măsura.

Românii s-au găsit total neputincioși în identificarea și, mai ales, stoparea avalanșei de fake news, a căror efect a fost cutremurarea din temelii a fundației societății și a valorilor democratice, distrugând relații interpersonale, plantând sentimente de ură profundă, surpând încrederea în orice informație a mai fost lansată ulterior în spațiul public.

Asistăm la un soi de paranoia colectivă, care ne ridică, pe drept cuvânt, temeri cu privire la viitor.

Un număr mare de jurnaliști, cu o reputație solidă și experiență vastă în domeniu la nivel internațional, care s-au alăturat dezbaterilor de la Rațiu Forum, au conturat însă o imagine clară: România a fost incapabilă să accepte că a fost ținta interferențelor rusești, deși ar fi avut atenționări anterioare, la momentul în care s-au desfășurat alegerile din Republica Moldova, pe care însă le-a ignorat.

Prin faptul că instituțiile statului au acționat cu lentoare și au comunicat defectuos, secondat de faptul că încrederea publicului în televiziuni – majoritatea compromise prin conținutul lor influențat de partidele politice care le furnizează bani, de multe ori ascunși de ochii publicului larg – românii și-au întors spatele surselor oficiale de știri, orientându-se către canalele alternative, de pe social media, acolo unde s-a creat terenul propice pentru răspândirea informațiilor distorsionate în interesul Kremlinului.

Semnalele venite dinspre Republica Moldova

După cum au indicat și jurnaliștii Mariana Rață (de la Asociația Media Alternativa din Moldova și jurnalistă/cofondatoare TV8 – lider în audiență printre posturile independente în țara vecină) și Mădălin Necșuțu (de la TVR Moldova și Balkan Insight), saturația publicului față de știri se resimte și la vecinii noștri de peste Prut, acolo unde, deși 80% din populație este vorbitoare de limba română, doar 30% din canale sunt în această limbă.

Aceste televiziuni marșează pe conținut veridic, pe știri bine documentate, dar sunt eclipsate de posturile în limba rusă, voit pline de emisiuni de divertisment, care le ia gândul moldovenilor de la grijile de zi cu zi, însă într-un mod în care le însămânțează inconștient propaganda de la Moscova.

De exemplu, la începutul războiului din Ucraina, TV8 (post în limba română) a furnizat informații non-stop despre acest subiect, pe când posturile în limba rusă din Moldova l-au ignorat total. Și totuși, posturile rusești au avut cea mai mare audiență, iar din cauza propagandei ascunse, majoritatea moldovenilor cred că ucrainenii sunt de vină pentru război.

Mai mult, măsurile statului de a stopa propaganda rusească s-au dovedit ineficiente, întrucât canalul RTR, care a fost închis pentru conținutul periculos, s-a reinventat și s-a redeschis după două săptămâni, sub o altă denumire: Cinema 1.

Puternic subfinanțată, depinzând de granturile oferite de SUA, UK și UE (mai nou Trump le-a stopat pe cele americane), presa independentă din Moldova se chinuie să păstreze viu mesajul pro-democratic, în competiție cu posturile finanțate din abundență cu buget rusesc.

Experimentul eșuat al lui Stoianoglo

Cu toate acestea, moldovenii sunt mai alerți decât noi, pot distinge semnalele atunci când vine vorba de vot. Astfel că experimentul rușilor înainte de alegerile prezidențiale din Moldova nu a funcționat la nivelul scontat.

Deși a primit semnale că Alexandr Stoianoglo a plătit maneliștii de la noi din țară, pentru a îl recomanda utilizatorilor TikTok în videouri ca fiind candidatul potrivit la alegeri, România nu a luat măsurile necesare pentru a evita astfel de tehnici la momentul alegerilor din noiembrie.

România, studiu de caz pentru Germania și Franța

După cum a observat și jurnalistul Nick Thorpe de la BBC, este regretabil că țările Europei de Est și din Europa Centrală nu învață din experiențe una de la alta, fiind prea preocupate să urmărească doar ceea ce se întâmplă în Europa de Vest.

Cu toate acestea, vestul a știut să învețe lecții de la noi. Ceea ce s-a întâmplat în România cu fenomenul Georgescu a fost un adevărat studiu de caz, Franța și Germania chemând reprezentanți de la noi din țară pentru a dezbate cum pot preveni astfel de incidente. Iar Germania a realizat un sondaj de mare amploare înainte de alegeri, întrebându-și proprii cetățeni – și astfel făcându-i alerți – cât de speriați sunt de ideea că un stat străin s-ar amesteca în procesul electoral. Rezultatele au arătat că 90% dintre cetățenii germani se temeau de astfel de interferențe.

Deficitul de comunicare a statului român

Acest aspect s-a conturat ca fiind principalul vinovat în ceea ce privește furtuna care a izbucnit în jurul lui Călin Georgescu și creșterii predispoziției populației către discursul politicii extremiste. Prin lipsa prezentării tuturor faptelor (cum ar fi dovezile privind interferența rusească în alegeri), instituțiile statului au compromis calitatea știrilor la momentul la care jurnaliștii chiar au încercat să informeze populația cu privire la cele întâmplate.

De fapt, tocmai presa independentă (printre care Expert Forum, Recorder și Snoop) a început „să sape” și să dezvăluie bucăți de puzzle din informațiile pe care autoritățile statului ar fi trebuit să le transparentizeze, a subliniat Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media).

Pe de altă parte, deși au existat și încercări din partea autorităților să gestioneze problema, tehnologia depășită din cauza subfinanțării pentru dotări moderne, a făcut ca instituții precum CNA să se simtă efectiv neputincioase în avalanșa de postări artificiale, observând prea târziu fenomenul, când deja postările pro-Georgescu se situau pe locul 9 la nivel mondial în topurile de distribuiri TikTok. Cu toate acestea, a subliniat Mircea Toma, CNA a fost prima instituție de stat care a alertat autoritățile și a inițiat convocarea reprezentanților TikTok în Parlamentul European, pentru a depista interferența rusească în alegeri.

„Să ne trezim la realitate că România nu e doar o țară frumoasă, e țintită de Rusia de mulți ani”

Dacă instituțiile statului au fost incapabile să dezmeticească populația cu privire la ce se întâmpla, în mod natural ne-am îndreptat atenția către mass-media să facă acest lucru.

Alison Mutler (Universul.net) a subliniat că: „Dezinformarea e un subiect foarte important în media, jurnaliștii trebuie să o distingă și elimine, dar și să ofere informări factuale. Recent, am avut foarte multă dezinformare cu procesul electoral din România, prin care era să câștige un candidat de care foarte multă lume nici nu auzise, un adept al teoriilor conspirației, dar apoi a ieșit la iveală că un stat străin, Rusia, s-a implicat în alegeri, un lucru de care majoritatea oamenilor au fost uluiți. Nu au crezut.

Acest lucru a creat o problemă pentru jurnaliști pentru că, deși erau în necunoștință de cauză cum România a fost o țintă a dezinformării, trebuiau să explice acest lucru cititorilor. Și au început să ghicească: poate liberalii au făcut-o, poate alții au făcut-o…

Nu a ajutat că instituțiile statului nu au comunicat eficient. Jurnaliștii au trebuit să descifreze mici frânturi de informații din care, dacă te uiți cu atenție, chiar se conturează o imagine. Dacă vrei să te uiți la ea. Bineînțeles, unii oameni nu vor, fie pentru că nu sunt obișnuiți, fie pentru că fac parte din campania dezinformării. Dar cred că jurnaliștii trebuie să se trezească singuri la realitatea că România nu e doar o țară frumoasă, cu munții Carpați și Marea Neagră, ci în fapt o țară țintită de Rusia de mulți, mulți ani (…).

Suntem încă într-o furtună a tumultului politic în România, care poate se va mai clarifica după alegeri. Deși au fost făcute investigații de presă și lumea are frânturi din poveste, încă persistă ideea generală care se îndoiește de posibilitatea implicării Rusiei în relațiile României. Cred că este o naivitate, iar rolul presei este să educe publicul”.

Presa independentă versus televiziunile finanțate de politicieni, indirect, din bani publici

O parte din presă asta a și făcut. Însă doar presa online. Am putut citi dezvăluiri bine documentate de la publicații precum Snoop, G4Media, ori Hotnews, care au prezentat faptele într-o imagine pe cât de limpede s-a putut la ora respectivă.

Pe de altă parte, cea mai mare parte a televiziunilor naționale, deși sunt în continuare o principală sursă de informare pentru o parte considerabilă a populației, au eșuat. Motivul? Poate o obișnuință îndelungată de a ignora problemele de interes public, în favoarea beneficiilor obținute de la politicieni. După cum a atras atenția și Ovidiu Vanghele de la Centrul de Investigații Media, până nu se vor găsi soluții optime pentru a opri finanțările politice ale televiziunilor, lumea se va îndrepta tot mai mult către surse alternative de așa zisă informare.

„Problema principală pe care o observ în funcționarea marilor televiziuni este finanțarea enormă. Bugetul public se alocă partidelor politice, care îl direcționează în instituțiile media. Asta creează, din ceea ce știu, o situație unică în lumea democratică. Acești bani modifică paradigma normală de funcționare a mass-media.

Oamenilor din presa mainstream nu le mai pasă de numărul oamenilor care le consumă produsele, nu le mai pasă de sentimentele publicului, pentru că banii oricum vin din surse alternative. Dacă vă uitați la peisajul românesc, veți vedea până la 9 canale TV de știri. Este incredibil că ele pot să existe. Costă enorm să ai un post TV. De unde vin toți acești bani?

Vin din această parte a bugetului public, care este trimis către partidele politice, care la rândul lor îi direcționează către media. Ceva trebuie făcut în legătură cu asta, altfel vom continua să ne îndreptăm către această direcție total greșită, alternativă, în care nu mai înțelegem despre ce este jurnalismul”, a spus Vanghele.

Nivelul acut al politizării mass-media nu este o noutate descoperită în perioada acestor alegeri prezidențiale. După cum a amintit moderatorul John Lloyd (Financial Times), chiar înainte ca România să preia președinția UE în 2019, ONG-ul francez Reporters Without Borders a făcut o analiză asupra situației presei din țara noastră. „Au concluzionat că suferă de politizare excesivă, de finanțare coruptă, că se iau decizii în interesul proprietarilor media, în detrimentul publicului și că se face dezinformare internațională. Este încă real”, a spus Lloyd.

Ridiculizarea electoratului pro-Georgescu, un efect advers al dorinței de stopare a dezinformării

Pe lângă acest lucru, în încercarea tardivă de a atenționa publicul asupra gravei situații la care s-a ajuns în țară, multe televiziuni au avut o prezentare prea agresivă, caricaturizând și dezumanizând votanții lui Georgescu, limitându-i la un portret de oameni needucați, la limita subzistenței, cu inteligență redusă.

„Acest lucru a contribuit la intensificarea urii față de media, întrucât a adus jigniri profunde unor oameni care de fapt provin din medii variate de trai, profesii diferite și care, în definitiv, tocmai din cauza politicii deja corupte, au identificat în noul personaj, apărut din neant, un salvator”,  după cum a constatat jurnalista Loredana Diacu, de la Epoch Times Romania, participantă la Rațiu Forum.

Ea a acoperit lunile acestea reportaje de la meeting-urile de susținere Pro-Georgescu și consideră că intenția de a demasca un impostor a fost percepută mai degrabă ca un atentat la eliminarea ultimei speranțe a oamenilor. Chiar dacă această speranță era agățată de o iluzie.

Îndepărtându-ne puțin de fenomenul creșterii extremismului în România, observăm că nu suntem singurii care ne confruntăm cu o criză a identității și realității.

„Este foarte dificil să ai o imagine clară într-o furtună. Fac referire la ce a spus Vance, că a fost malițios din partea României să anuleze alegerile, dar și că democrația este slabă dacă a existat posibilitatea ca sute de mii de voturi să fie cumpărate. Dar cum putem măsura cu adevărat cantitatea interferențelor rusești în anumite conturi? Și de ce administrația SUA a pus presiune pe Guvernul României să publice documentele?

Poate pentru că frații Tate au avut și ei un efect asupra alegerilor din SUA? Dar cum putem măsura exact impactul pe care l-au avut? Aceasta e problema când vorbim de impact, este foarte greu să îl măsori, dar este ceva demn de discutat”, este de părere jurnalistul britanic Nick Thorpe (BBC).

Social media oferă nu doar opinii alternative, ci „adevăruri alternative”

Pe fondul creșterii accelerate a tehnologiei digitale care oferă putere nebănuită transmiterii unor mesaje necondiționate de vreun filtru de control al veridicității, asistăm la o creștere tot mai mare în popularitate a unor persoane care știu să exploateze fiecare punct sensibil, fiecare grijă ori preocupare exprimată de oameni prin interacțiunile de pe internet.

Având o „evaluare la sânge”, platformele social media precum Facebook, și mai ales X (fost Twitter) al lui Elon Musk, favorizează crearea unor realități paralele, după interesul politicienilor precum Donald Trump, care transformă conducerea unui stat în conducerea mai degrabă a unei afaceri personale, în detrimentul interesului populației generale.

Dacă până acum puteam vorbi de un fapt care generează opinii și păreri alternative, acum – după cum însăși Trump a afirmat – auzim despre „fapte alternative”, ceea ce este un adevărat oximoron!

(Proiecția documentarului „Trump – revoluția puterii”, produs de John Florescu)

Aceste lucruri se întâmplă tocmai din cauza unui declin global al mass-media de tip „mainstream”, care pune accentul pe divertisment – așa cum am văzut și în cazul Republicii Moldova – în loc de informații concrete, nealterate. Pe sentiment versus rațiune, așadar.

John Florescu, producătorul TV al uneia dintre cele mai longevive emisiuni de tip interviu de la televiziunea PBS din SUA, a făcut o paralelă între fenomenul dezinformării masive care l-a propulsat pe Georgescu în România cu ceea ce se întâmplă în America, care a croit drumul către Salonul Oval lui Trump.

„Am făcut parte din delegația SUA la primele alegeri libere din România, din 1990, când am fost trimiși în sate mici să vedem dacă democrația funcționează, dacă procesul electoral este corect. Totul părea în regulă, dar cred că e un mod slab de a privi alegerile, ca să mă exprim blând. Apoi, când a apărut problema cu Georgescu, toată lumea a fost șocată (…).

Am încercat să înțeleg cu mare atenție cazul împotriva lui Georgescu. Cred că este în principiu corectă (decizia de anulare a alegerilor, n.red.), dar nu am văzut exact «arma care a provocat focul». Au spus că banii trebuiau să vină de undeva, evident că a fost finanțat de cineva, că aceste acțiuni de a rula algoritmi pe TikTok costă, că multe dintre incidente au fost dubioase, similare cu ceea ce au făcut rușii în Franța cu Le Pen…

Dar cred că greșeala a fost că statul trebuia încă de la început să prezinte clar argumentele sale.

Totuși, am văzut un interviu făcut de Tucker Carlson chiar ieri. E un jurnalist foarte conservator, care îi făcea jocul lui Georgescu. Mi s-a părut că tot ceea ce spunea Georgescu suna a mizerie: îi cita pe Kennedy, pe Roosevelt, pe Churchill. Și dacă te gândești la afirmația lui despre poziția SUA, de a folosi România și granița ei de 380 mile cu Ucraina pentru a porni o ofensivă împotriva Rusiei…

Ei, bine, nu cunosc pe nimeni la Washington, niciun om pe care l-am cunoscut sau despre care am citit, care să ia această premisă în serios. Nimeni! Nici cei de stânga, nici cei de dreapta. Așa că afirmațiile sunt complet prostii”, a spus John Florescu.

„Doar 1% din populația Americii știe despre Articolul 5”

Producătorul TV a condamnat însă slaba prestanță pe care o au tot mai mulți crainici TV din America, considerând că transformarea subiectelor de știri în produse de divertisment contribuie semnificativ la scăderea nivelului de cultură a populației, care nu mai este capabilă să înțeleagă adevăratele motive pentru care se iau anumite decizii la nivel global.

„Cred că știrile din SUA au devenit o formă de divertisment. Vorbim despre valori, dar dacă te uiți la Fox News, care are o audiență enormă, crainicii de acolo sunt ciudați și le lipsesc cunoștințele de istorie. E o scădere tot mai mare a cunoștințelor oamenilor și a educației jurnaliștilor. Doar 1% din populația Americii știe despre Articolul 5, în care se stipulează că un atac asupra unei țări NATO e un atac asupra tuturor țărilor din NATO.

Așa că, dacă SUA ar trimite trupe către Estonia sau Suedia, publicul se va întreba de ce. Dar ei nici nu știu să arate unde este Ucraina pe hartă! Așa că avem o ignoranță cruntă în întreaga SUA și în mass-media care devine tot mai mult un vehicul de divertisment.  Revenind la cazul împotriva lui Georgescu, cred că trebuiau aduse lămuriri mult mai clare, mult mai repede.

Se spune că lumea a fost șocată și se întreabă de ce nu am prevăzut asta mai repede? Păi, eu cred că avem o problemă pe care am creat-o cumva chiar noi înșine”, a spus Florescu.

Unde mai este, așadar, locul jurnalismului de calitate într-o lume predispusă tot mai mult spre divertisment, care pare că nu mai are nevoie de date concrete, căreia pare nici nu-i mai pasă care este adevărul, atâta timp cât primește varianta pe care vrea să o audă, care se aliniază cu propriul crez?

Este lumea pe o pantă chiar atât de obscură, încât devine din ce în ce mai greu pentru jurnaliștii dedicați adevărului să-și găsească locul și sensul? Sau e doar un miraj perceput din mijlocul unei furtuni care ne învolbură imaginea completă?

Rolul jurnalismului rămâne, în continuare, tragerea la răspundere a puterii

Jurnalistul BBC Nick Thorpe crede că „dracul nu-i așa de negru”, atât timp cât există în continuare jurnaliști rezilienți, dispuși să își concentreze eforturile pentru a trage puterea la răspundere.

De aproape 20 de ani, el studiază îndeaproape modul în care se metamorfozează societatea maghiară sub conducerea lui Orban, președintele care a depus toate eforturile să elimine presa liberă din țara sa, dar care tot nu a reușit complet acest lucru. Crede că se aplică zicala „o vulpe știe multe lucruri, pe când un hârciog știe un singur lucru mare”. Forța reală vine de la jurnaliștii „vulpi” din diferitele redacții mici, locale, care se luptă împreună cu o singură putere centrală.

„Este mai greu să fii jurnalist în aceste vremuri? Într-un fel, da. Dar fiul meu se străduie să fie jurnalist freelancer în Istanbulul anului 2025, așa cum mă străduiam eu în Budapesta anului 1986. Încearcă să răspândească ideea de libertate. Dar nu cred totuși că e mai greu să fii acum jurnalist. Pentru că menirea profesiei a rămas neschimbată: curiozitatea și tragerea la răspundere a puterii. Deși puterea se preface că nu îi pasă.

La fel ca jurnaliștii vechi, același lucru face și generația nouă, așa cum am văzut la ucenicii mei incredibil de curajoși. Găsesc același simțământ de curaj și voință.

Ceea ce e acum cu adevărat dificil e că sunt atâtea informații care se învârt în această furtună. Când am făcut pentru BBC reportajul despre invazia din Ucraina, ne făceam griji, de exemplu, că prin prezentarea ucrainienilor care dezertau, îi îndeplineam interesele lui Putin. Ne puneam problema că știrea noastră va fi preluată de Russia Today care o va folosi ca propagandă. Dar nu cred că a fost cazul acesta, iar apoi și alte publicații au prezentat povestea.

Cred că e important că am prezentat subiectul, că ne-am petrecut mult timp la granița dintre România și Ucraina, în căutarea oamenilor care refuzau să lupte, din toate motivele pe care le au tinerii bărbați. Astfel, dacă ar trebui să trag o concluzie, aceasta ar fi că noi, reporterii, ar trebui să ne continuăm munca exact așa cum o făceam, dar și să ne punem la îndoială mereu prejudecățile”, a spus Nick Thorpe la Rațiu Forum 2025.

Despre dificultățile în care se află jurnaliștii care acoperă subiecte din zone de conflict, provocările emoționale și etice ale celor care scriu despre și fotografiază ororile războiului, veți putea citi mai multe în ultima parte a seriei de reportaje pe tema „Master Class Rațiu Forum”.

Citește și prima parte a seriei:

Special Arad la Rațiu Forum Journalism Master Class – „o încrucișare între o tabără de vară și o zonă de antrenament pentru luptători Ninja”. Partea I: Decredibilizarea presei