sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cei doi inspectori Antifraudă plănuiau, împreună cu membrii rețelei, să deschidă o fabrică ilegală de țigarete la Vladimirescu

    de Special Arad | 26 martie 2024, 5:24 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    În timpul cercetărilor efectuate de anchetatori în dosarul mega rețelei de contrabandă cu țigări, s-a descoperit că membrii grupărilor infracționale, împreună cu cei doi inspectori Antifraudă – Adrian Bițiș și Marinela Mărculescu – plănuiau deschiderea unei fabrici ilegale de țigarete, la ieșire din localitatea Vladimirescu spre Deva, scrie pressalert.ro. Potrivit sursei citate, hala în care urma să funcționeze fabrica aparținea Marinelei Mărculescu.

    Potrivit anchetatorilor, rețeaua era formată din două grupări infracționale. Una dintre grupări era condusă de Cristian Apostol, despre care publicația mai sus amintită scrie că este fost inspector vamal, și de Stelian Tocia, patron de cluburi în București și Constanța, iar cea de-a doua grupare era condusă de Daniel Blănaru zis „Blană”, liderul lumii interlope din municipiul Fălticeni și de arădeanul Nicolae Gîrbu, condamnat anul trecut – cu suspendare – pentru contrabandă, în timp ce cei doi inspectori Antifraudă și polițistul de la Postul de Poliție Covăsânț, Flavius Roșu – și totodată fiul inspectoarei Antifraudă – erau susținătorii rețelei.

    În fapt, conducătorii celei de-a doua grupări, Daniel Blănaru zis „Blană” și arădeanul Nicolae Gîrbu, au fost arestați în luna aprilie a anului trecut în urma mai multor percheziții efectuate de polițiștii arădeni, soldate cu confiscarea a 200.000 de pachete de țigări netimbrate în valoare de 2.800.000 de lei. Despre cum s-a ajuns la arestarea celor doi, Special Arad a scris AICI, AICI și AICI.

    Citește și: 79 de percheziții la contrabandiștii de țigări într-un dosar în care prejudiciul se ridică la peste 12 milioane de euro. Sunt vizați și funcționari publici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.