Înmormântarea lui Ioan Crișan va avea loc miercuri, la Cimitirul Eternitatea





La mai bine de o săptămână de la tragedia care a pus Aradul pe hartă, trupul afaceristului Ioan Crișan a putut fi, în sfârșit, predat familiei. Acest lucru a avut loc astăzi în jurul orei 12 când fiica acestuia, Laura Crișan, a mers la IML Arad pentru a-și recupera tatăl, astfel fiind posibilă înmormântarea acestuia.
Ioan Crișan va fi condus pe ultimul drum doar de apropiați și familie, prezența altor persoane, din afara cercului de apropiați, fiind interzisă. Priveghiul va avea loc la Casa Funerară Rostyl de pe strada Cocorilor, iar înhumarea va avea loc mâine, miercuri, de la ora 13.00 la Cimitirul „Eternitatea”.
Reamintim că Ioan Crișan a decedat în dimineața zilei de 29 mai în urma unei explozii. Mașina în care se afla afaceristul a fost aruncată în aer de o bombă, iar acesta a murit la câteva secunde după aceea. Încă de atunci, trupul bărbatului s-a aflat la Medicină Legală pentru investigații.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)