Înjunghiați în parcarea de la Dedeman! Cazul a luat o turnură neașteptată: a fost legitimă apărare
Doi bărbaţi au fost înjunghiaţi după ce unul dintre ei l-ar fi certat pe un copil care urina în parcarea magazinului de bricolaj Dedeman din Timișoara, de pe Calea Lipovei. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Oana Gitan, a declarat pentru „Adevărul” că procurorii au deschis un dosar în care fac cercetări pentru tentativă de omor calificat. Principalul suspect din acest caz, un tânăr rom în vârstă de 18 ani, este cercetat, însă, în stare de libertate pentru că procurorii au indicii că tânărul a fost în legitimă apărare sau a făcut un „exces neimputabil de apărare”
Potrivit opiniatimisoarei.ro, tânărul de 18 ani reţinut pentru acuzaţia de tentativă de omor a fost pus în libertate, considerându-se că a fost în legitimă apărare. Concret, în urma analizării imaginilor de pe camerele de supraveghere, poliţiştii au constatat că cei doi bărbaţi înjunghiaţi au declanşat scandalul, agresând-o pe femeia din clanul de romi, moment în care tânărul de 18 ani a scos cuţitul şi i-a înjunghiat pe cei doi.
Opiniatimisoarei.ro scrie că, după ce a fost certat, copilul s-a fi dus la părinţii lui, aflaţi la maşină. Din autoturism au coborât mai multe persoane, iar un tânăr a scos un cuţit şi i-a înjunghiat pe cei doi prieteni. Potrivit sursei citate, una dintre victime a suferit trei răni de cuţit, iar cealaltă o rană. Ambii răniţi au fost preluaţi de ambulanţă şi duşi la spital, iar procurorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...