Informarea şi sensibilizarea elevilor cu privire la consecinţele săvârşirii unor fapte penale, la Ineu şi Cermei





În cadrul parteneriatului dintre Inspectoratul de Politie Judeţean Arad şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, zilele acestea, poliţiştii de prevenire au fost prezenţi în mijlocul elevilor de la Grupul Şcolar Industrial „Mihai Viteazul” Ineu şi de la Şcoala Gimnazială Cermei.
Informarea şi sensibilizarea elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Arad cu privire la consecinţele săvârşirii unor fapte penale, atât din punct de vedere al autorilor, cât şi al victimelor infracţiunilor este în continuare, o prioritate a poliţiştilor, motiv pentru care în această perioadă se continuă activităţile pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării elevilor.
Comentariile portalului
Vai, serios? Marii șantieriști demontează incorect un pod? Adicătelea ca mecanicul care îți pune rotile la mașină dar uita sa pună și prezoanele. Alta scuza mai patetică (...)
Dati i numa amenda la nea Sandu ca l pune pe finu' mateias pe voi de pana la urma o sa i dea primaria lui bani pt scuze ca podul (...)
== ARAD == TELEORMANUL ARDEALULUI == TOTUL II DE CATEG A 4A -- PODUL SPITALUL STRANDUL ORASUL STRUCTURILE BUGETARE == SCARBA MI E == TRAIASCA GHITZA PUSHCULITZA SI HAITA LUI ==