Încetinitorul de particule: Zilele Aradului s-au sfârșit cu reflectoare care brăzdau cerul în ritmul bubuielii de pe Ștrand. Cât pe ce să se prăbușească o casă pe Mețianu

    de E. Nola | 26 august 2019, 8:12 AM | Încetinitorul de particule | Topic special

    3

    Acolo unde stau eu, în Grădiște, peste linii, Zilele Aradului încep cu ultimele două-trei zile, seara târziu, tocmai când lumea mai deschide geamurile să răcorească nițel camerele după toropeala de peste zi. Nu toată lumea are aer condiționat, însă plasă împotriva țânțarilor își permit și aceia care nici din întâmplare nu s-ar duce la Picnic Festival sau la un concert cu Andra.

    Dacă direcția vântului sau presiunea atmosferică – aceste două fenomene naturale ajută la propagarea sunetului – sunt prielnice, Zilele Aradului pătrund în Grădiște prin pulsații de sunet venite parcă din fundul pământului. După ce se întunecă, valurile de zgomot ritmic sunt subliniate de raze de lumină care se caută între ele pe cerul mai mult sau mai puțin înstelat de deasupra noastră.

    E frumos, n-ai ce zice, mai ales dacă faci abstracție de melodiile care se insinuează astfel în viața ta și care seamănă ca două picături de apă, putând fi considerate muzică doar după cantități suficiente de bere, respectiv contopirea totală cu atmosfera aceea de care îți amintești din frageda tinerețe, starea aceea în care ideea era că te vei simți bine chiar dacă mâine va fi sfârșitul lumii.

    Problema e că, trecut de acea vârstă, orașul în care trăiești de jumătate de secol chiar a ajuns într-o perioadă apocaliptică a existenței sale. Degeaba încerci să nu exagerezi, te afli într-o situație în care știi mai bine decât marea majoritate că orașul e pe ducă, că a pierdut toate pariurile din ultimii treizeci de ani.

    Înhățat de o mână de profitori fără nicio altă dimensiune, te întrebi ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile să se îmbunătățească, oamenii să se trezească și să schimbe cadrele în care viețuiesc precum larvele într-un măr în putrezire. Bubuielile și reflectoarele de pe cer, o străduță iluminată ca un pom de iarnă în plină caniculă nu te pot convinge de contrariu, semnele și evenimentele care ilustrează dimensiunea catastrofei sunt prea multe.

    Vicepreședinții județului te anunță, stând în poziție de cioclii, că se organizează un meci de old-boys care să puncteze faptul că Aradul sărbătoresc a fost orașul în care, din câte se pare, s-a jucat primul meci de fotbal oficial de pe teritoriul României. Acest meci va avea – a avut – loc pe stadionul Motorul, vestitul teren, un pic peste nivelul unui teren de sport comunal, pe care joacă UTA de ani de zile, având în vedere că neasemuita firmă de casă a primăriei, Tehnodomus, nu reușește nici în cinci ani să construiască un stadion în locul celei care, luând ca model vechiul Highbury, a fost înălțat de baronul Neumann exact într-un an de zile.

    De altfel, moștenirea Neumann este praf și pulbere din toate punctele de vedere, ajunge să luați aminte de clădirile industriale de la intrarea în Arad dinspre Pecica, construite pe la mijlocul secolului XIX, adevărate nestemate ale industrializării de pe aceste meleaguri, cu care administrația habar n-are ce să facă, așa cum nu avea habar nici de faptul că orașul nu are ce face cu 2 Mall-uri, reușind să planteze vizavi de clădirile Neumann un alt complex-fantomă, noroc cu sensul giratoriu în formă de OZN dintre ele. Nici viața nautică de pe Mureș, o altă feblețe a baronului, nu mai există, râul, altă dată plin în această perioadă cu scăldători și ambarcațiuni de tot felul, înconjurând languros cetatea în paragină precum un șarpe strângându-și prada de care nu se mai apropie nimeni.

    Nu mai există nici podul-ponton care te ducea la Trei Insule, noroc cu Domnul Bibarț, cel care habar nu are ce să facă cu moștenirea lui Falcă, așa că spune vrute și nevrute, luându-se de Domnul Lupaș, cel care, ca și consilier liber de contract, și-a făcut un scop politic din refacerea pontonului de la Trei Insule. Fără să mai vorbim de introducerea pădurii Ceala în intravilan, o adevărată lovitură de imagine prin care Aradul, chiar dacă nu a câștigat titlul de capitală, a devenit cel mai verde oraș de pe aici din apropiere.


    Având toate acestea în față nu te miri deloc când afli că în timp ce pe Ștrand bubuie boxele iar reflectoarele caută Luceafărul pe cerul înnorat, prin centru, chiar pe prima stradă pietonală a Aradului, cu bănci de mii de euro, una dintre clădirile handicapate dă primele semne de prăbușire, fără să mai aștepte vopsitorii de stâlpi de la vreo firmă prietenă care vor vopsi toți stâlpii urbei pentru o sumă aflată cumva între 700 000 și patru milioane și ceva de lei.

    Da, e vorba de trei milioane și ceva care sunt condiționate în mod evident și străveziu pe SEAP, șmecherie observată de mai mulți, dar nebăgată în seamă de nimeni.

    Nu poți să ai pretenții într-un oraș unde lehamitea se manifestă prin bubuieli ritmice și reflectoare care caută ploaia, te mulțumești cu puțin, de fapt cu mai nimic, așteptând un om, o ocazie care nu vor mai veni niciodată.

    La Mulți Ani, Aradule!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu neaparat cu legatura cu articolul da’ in stransa legatura cu bubuielile de pe strand!
      Nu exista cineva in Aradu’ asta sa le zica celor de la kiss fm Arad ca ceea ce fac ei pe strand e prea mult? Ca e secolul 21 si discotecile de la tara nu mai sunt la moda…Weekend de weekend…boxe date la maxim, dedicatii(WTF?) sute de wati intr-o zona unde lumea merge sa se recreeze! Apoi cand au vazut ca cei de le Bergenbier dau mai tare au dat si ei! Practic ascultai doua ritmuri din doua parti la putere maxima! Cat de taran sa fii sa te comporti asa?
      Am inteles cand e un concurs, ceva…mah da’ in fiecare weekend, toata ziua! Pastele ma-sii, mai lasati-o moarta frate!

      Am intrebat un “responsabil de la Recons ce era p’acolo pe strand da’ a ridicat din umeri si m-a trimis la sefi! Deci pentru a avea liniste pe strand tre’ sa vb cu primaru’ ? Voi ca oameni de radio nu realizati asta ca nicaieri, pe niciun strand din Europa nu este asa bubuiala in urechile celor care vin sa socializeze, sa inoate etc. Vrei sa bei un suc, sa mananci ceva practic nu te intelegi cu interlocutoru’ ca la noi e ca la marea neagra…COCALARIE!

      +6 voturi
      +1
      -1
    2. Articol foarte bine scris, insa foarte trist. Din pacate adevarat.

      poza 1 si 2 din articol sunt …..definitorii.

      Ce Dzeu sa te astepti intr-un oras in care daca mergi seara la o plimbare pe centru, odata trecut de zona Pergola spre Catedrala Catolica, parca ai luat-o la pas printr-un zoo in aer liber?

      Trecand pe langa magazine abandonate, pe langa MC Donalds unde cersetorii ,boschetii si aurolacii intrec in numar porumbeii, mirosind cu nesat aroma de pi…at(urina) din alte numeroase spatii ramase in paragina, admirand portile din fier forjat si cladirile monument istoric care pica, oprin in final in fata Catedralei Catolice unde alti boscheti/cersetori/aurolaci te intampina, facand stanga imprejur pe calcaie, sau trecand pe partea cealalta putin mai animata de terasele bou – vagon pline de plictisitri care sorb cu nesat o cafea sau o apa, ajungand la primarie unde o tabla te instiinteaza ca “drum inchis – raliul Aradului” – poate au luat-o intre timp?

      un oras mizerabil care se cufunda in propria zoaie.

      Oamenii sa schimbe cadrele? cu cine????? cu “oamenii noi?” oamenii noi cu regret trebuie sa va spun ca sunt noi doar prin prisma faptului ca nu le cunoasteti inca fetzele. In rest, metehnele sunt aceleasi.
      Politica, se pare, cel putin pe plaiuri mioritice, atrage doar o singura specie: cea a fomistului nesimtit, sau al celui “wannabe” care baleste cu nesat la vedere pozelor celor care deja au reusit, si isi asteapta flamanzi randul.
      Binele comun, bunastarea cetateanului samd sunt doar lozinci golite de continut.

      In fond insa, care om? care cetatean?

      de ce mai stau inca aici, in zoaia asta de oras? astept cu nerabdare sa imi platesc creditul, si eventual dupa aceea sa imi caut un loc mai linistit undeva, afara din city limits, si sa imi permit sa mai vin doar din cand in cand la zoo, pentru obligatoriile cumparaturi.

      puteti da cu hate, insa trebuie sa fii orb sa nu vezi ca in jurul tau totul se naruie. Nimeni nu mai face nimic, aproape nimeni nici nu isi mai intretine spatiul sau privat, care sa ii ofere un minim de confort. Exceptii sunt, bineinteles, insa ele nu fac decat sa intareasca regula.

      Sperante? nu sunt, nici cele mai minuscule. Daca reusesti sa treci si sa vezi dincolo de sperante desarte, si sa incerci sa faci o analiza ” la sange” a ce se intampla in jurul tau, se poate constata usor ca nici vidanja nu ne mai ajuta.

      Scuze pentru tenta “dark” a mesajului. Spor la tiribombe, gogosi grecesti, aceleeasi hamburgeri, kebabi, aceleasi clatite obosite si vandute toate la suprapret, la urmatorul festival, pe care il asteptam deja cu bale la coltul gurii.

      “Circ si paine” este din pacate o reteta care functioneaza in Romania 2019, si Arad 2019.
      Pentru ca se adreseaza unei majoritati de primitivi.

      +12 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.