Nu mai rețin exact dacă a fost miercuri sau joi. Am ieșit în curte doar așa, să văd ce se mai întâmplă în lumea mare. Și am constatat că ninge. La prima impresie chiar m-am bucurat, aștept de ani de zile o ninsoare din aia adevărată cum n-am mai trăit din copilărie.

Pe urmă am observat că e ceva în neregulă cu ninsoarea asta. Nu erau fulgi, ci firicele minuscule de apă înghețată, dacă te uitai mai bine chiar puteau trece drept foițe de plastic plutind spre sol. M-am gândit că e chiciura care se împrăștie așa. Doar un moment, fiindcă imediat mi-am dat seama că nu este vorba de chiciură. Am aflat pe urmă din publicația la care colaborez că este „zăpadă industrială”.

Interesant, mi-am zis în sinea mea, ce zăpadă industrială în orașul în care nu mai este industrie. Cel puțin nu așa cum a fost pe vremuri. E vorba de vremurile de demult, pe când era și industrie și zăpadă cu nemiluita. Poate centralele termice, am încercat eu să deslușesc misterul.

Și într-adevăr, nu departe de locul unde stau este o centrală. Și atunci cum se explică că la mine în Grădiște zăpada nu s-a prins, a trecut așa ca un gând, în timp la ”confecții” chiar a acoperit pământul și acoperișurile.Și tot studiind eu fenomenul, am dat în cele din urmă de o explicație. Asta este, mi-am zis, după ce am aflat că al nostru Călin Bibarț a fost ales vicepreședinte la AMR. Acuma pentru cei care nu le au cu prescurtările astea, înainte să se avânte pe FB, le spun eu: nu e vorba de „a mai rămas”, ci de Asociația Municipiilor din România.

Ședința de alegeri a avut loc joi, imediat după Ziua Culturii (Eminescu). Este adevărat, mai sunt șase vicepreședinți alături de Bibi, președinte executiv este Emil Boc, iar general Olguța Vasilescu. Dar totuși, nu e de ici-colo ca Bibi al nostru să fie în conducerea unei astfel de organizații de imagine la nivel național. Asta explică inclusiv bucuria naturii din Arad, cea care, în lipsă de altceva, a nins industrial două zile.

Iar rezultatele acestei alegeri s-au văzut imediat, Bibi schimbându-și fotografia de fond de pe FB, punând acolo imaginea neorealistă a podului încă nefuncțional, dar iluminat artistic de la Aradul Nou. Și a și nins industrial, ce am mai vrea în aceste condiții când nimeni nu mai știe cât AMR (aici se citește „a mai rămas”).

Și tot joi, ca un făcut, mă întâlnesc întâmplător cu un om important din AUR Arad. Nu vă mai spun că AUR nu este prescurtarea de la „au, rinichii mei!”, ci este partidul pe care îl știm cu toții. Da, acel partid care mai nou este prins între Simion și Georgescu. Așa cum a fost mereu prins între cel puțin doi, ajunge să ne amintim de Simion și Șoșoacă sau Vadim și Funar.

Mă întâlnesc așadar cu omul, ne salutăm exuberanți, de parcă nu am fi la cumpărături, ci la o întâlnire de afaceri. Schimbăm politețuri, nimic deosebit, chiar nu mi-a trecut prin minte să îl întreb de protestul pentru Georgescu care se pregătea pe atunci și la Arad. Mă revanșez două zile mai târziu, când, un alt important aurist de Arad mă contactează la telefon. De fapt pe WhatsApp, ca să fiu exact. N-avem noi treabă cu Georgescu, îmi zice omul, dar asta este, ne folosim de situația favorabilă.

Nu e nimic straniu aici, v-am mai spus că mă cunosc bine cu mai multe personaje ale AUR-ului din Arad, considerând că în Aradul în care ninge industrial de două ori pe săptămână până și AUR-ul e altfel. Și da, chiar din aceste discuții m-am convins: este altfel, chiar dacă este la fel.

Așa că am așteptat în liniște protestul de sâmbăta. Atunci când nu a mai nins, nici măcar industrial, iar protestul a fost unul așa la derută, cum se spune, a fost și nu a fost în același timp. Ca și zăpada cu două-trei zile mai înainte.

Au fost steaguri tricolore, a fost și un sicriu al democrației, e drept, au fost și câteva afișe cu Georgescu, dar cam puține. Ideea evidentă: da, facem pentru Georgescu, dar de fapt facem pentru noi, fiindcă, tot așa, nu se șie câte au mai rămas și rămân după ce Trump va fi uns luni la Washington. Nu, sicriul democrației nu se referă la asta, chiar dacă americanii în ultimele zile au căutat năprasnic pe Internet după termenul „oligarhie”. Ce să-i faci, se mai întâmplă, nici dracu nu mai știe care este diferența dintre democrație și oligarhie, dacă tot veni vorba de cuvântarea de adio a lui Biden.

Da, asta este, lucrurile sunt deosebit de încurcate, nu mai știi cine cu cine ține sau cine este împotrivă. Toți manifestă și protestează, ce mai contează că ninge industrial sau că Bibi a fost ales vicepreședinte la AMR. Important este să fim pe fază, să nu scăpăm momentul oportunist, democrația este frumoasă, așa cum sunt și cățeii până când nu cer de mâncare. Dar puterea este cum este, nu poate fi a tuturor, doar a celor aleși și nu neapărat de căței, ci de cei care știu să aleagă, știu ce înseamnă un ban în plus sau o vorbă uitată la momentul potrivit.

Dar nu-i nicio problemă, important este ca nouă să ne fie bine și tot românul să tot spere…