ÎNCETINITORUL DE PARTICULE: Medalia de onoare „Serghei Bubka” merge la superbatletul Ghiță Falcă
Dimploma cu titlul de mai sus se acordă singurului primar al Aradului care a reușit patru mandate, devenind astfel un adevărat Serghei Bubka al politicii locale cu care, de altfel, s-a întâlnit în persoană, ca să nu spunem în carne și oase, în această primăvară cu ocazia Campionatului de aruncări lungi de pe Gloria încă demolată și recondiționată pe moment.
Onoarea de a purta blugi pe lângă Serghei în costum nu este de ici de colo, tot așa cum a purta cască de protecție în timpul serviciului este tot o prioritate a primarului arădean de aruncări lungi.
Acordăm această medalie și ca o compensație și consolare pentru acest an de altfel foarte prost pentru Gheorghe Falcă. A „divorțat” de soție și de partid, e pe cale să divorțeze și de Guvern și Președinție, a pierdut competiția pentru Capitala Culturală și cea Verde, a lăsat centura Aradului cu pasarelele suspendate, a lăsat de izbeliște și CET-ul, în fond, Domnul Falcă a devenit încet-încet un adevărat Serghei Bubka pe invers al Aradului, unul care sare mult și sus dar revine din săritură de fiecare dată doar cu Andrei Ando sau Glad Varga în mână fără să fi trecut vreodată peste înălțimea minimă de calificare.
Poate pentru că vrea să sară doar în blugi mulați, pantofi de piele și cămașă mult prea strânsă pe tors, asta ca să nu mai vorbim de bărbița de o săptămână care îl face să fie primul hipster din istoria hipsterismului cu care hipsterii adevărați nu doresc să aibă de a face sub nicio formă.
Comentariile portalului
Daca in loc de conducta de gaz era una de 220v sau 380 sigur muncitorul respectiv nu mai vedea Moldova !
Total nefericita interventia celor din USR in acest caz! Sper din suflet sa nu fie aceasta pozitia lor privind planurile de viitor ale orasului! Astfel de decizii sunt descurajante pentru (...)
Renovare facute ca la toate polițiile, de mântuială!