Aradul, absent din competiția pentru conducerea PNL. Ilie Bolojan a fost ales președinte, Falcă… în funcția negociată înainte
Aradul va fi, ulterior Congresului de astăzi al PNL, reprezentat de Gheorghe Falcă la nivel național, dar nu în urma unei competiții reale, ci după o negociere. În urma acesteia, liderul PNL Arad va ocupa o funcție de vicepreședinte regional. Din informațiile noastre, nu există alt liberal arădean care să se fi înscris în competiție la vreo altă funcție națională. Dar, adevărul e că, urmare a celor doua rânduri de alegeri, când la Arad a câștigat AUR, județul lui Falcă și Cionca nu mai poate emite pretenții mai mari.
Premierul Ilie Bolojan va fi confirmat sâmbătă în funcția de președinte al Partidului Național Liberal, după câteva luni de interimat. Deși candidează singur, adevărata competiție de la Congresul PNL este pentru cele patru posturi de prim-vicepreședinte, unde s-au înscris nu mai puțin de 10 candidați.
Aradul va fi reprezentat de Gheorghe Falcă, dar nu în urma unei competiții reale, ci după o negociere. Liderul PNL ARAD va ocupa o funcție de vicepreședinte regional. Din informațiile noastre, nu există alt liberal arădean care să se fi înscris în competiție la vreo altă funcție națională. Dar, adevărul e că, urmare a celor doua rânduri de alegeri, când la Arad a câștigat AUR, județul lui Falcă și Cionca nu poate emite pretenții mai mari.
Restructurare în conducerea PNL
Conducerea partidului va fi semnificativ redusă: din 40 de funcții existente, vor rămâne 25. Noua structură va cuprinde:
1 președinte
4 prim-vicepreședinți
8 vicepreședinți regionali
11 membri în Biroul Executiv
1 secretar general
1 trezorier
Funcția de secretar general va fi desemnată direct de președintele Ilie Bolojan. Principalii candidați vehiculați sunt Mircea Abrudean, actualul președinte al Senatului, și europarlamentarul Dan Motreanu.
Ilie Bolojan, de la interimat la conducere deplină
Bolojan a preluat interimatul în noiembrie, după ce Nicolae Ciucă a obținut sub 9% la prezidențiale. Sub conducerea lui, PNL a crescut la 14% în alegerile parlamentare din 1 decembrie. A fost ales ulterior președinte al Senatului, iar după demisia lui Klaus Iohannis a devenit președintele interimar al României. După victoria lui Nicușor Dan la prezidențiale, Bolojan a fost desemnat premier.
Potrivit acordului din coaliție, mandatul său de premier se încheie în aprilie 2027, urmând a fi înlocuit de un reprezentant PSD. Mandatul său în fruntea PNL va dura doi ani, o modificare față de precedentul mandat de patru ani prevăzut în statut.
Bătălia pentru funcțiile de prim-vicepreședinte
Dacă funcția de președinte este deja decisă, miza Congresului o reprezintă cele patru posturi de prim-vicepreședinte. Printre favoriți se numără:
Alin Tișe, președinte CJ Cluj, susținut de Emil Boc
Cătălin Predoiu, ministrul de Interne
Ciprian Ciucu, primar Sector 6 și apropiat al lui Bolojan
Valeriu Iftime, președinte CJ Botoșani
Alți candidați sunt: Adrian Veștea, Florin Roman, Nicoleta Pauliuc, Ioan Popa, Dan Motreanu și Mircea Minea.
Nicoleta Pauliuc este singura femeie cu șanse reale de a obține o funcție în conducerea PNL. Europarlamentarul Adina Vălean a susținut public candidatura acesteia, subliniind nevoia de reprezentare de gen în conducerea partidelor politice.
Vicepreședinții regionali – deja negociați… ca de obicei
Spre deosebire de prim-vicepreședinți, cei opt vicepreședinți regionali au fost deja agreați între organizații și urmează doar să fie validați:
Nord-Est: Alexandru Muraru
Sud-Est: Alexandru Popa
Sud Muntenia: Toma Petcu
Sud-Vest Oltenia: Gigel Știrbu
Vest: Gheorghe Falcă
Nord-Vest: Florin Birta
Centru: Ion Dumitrel
București-Ilfov: Hubert Thuma
UPDATE
Ciprian Cucu -584 de voturi
Nicoleta Pauliuc – 570 de voturi
Cătălin Predoiu – 800 de voturi
Adrian Veștea – 694 de voturi
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)